10 octombrie, Ziua Mondială a Sănătății Mintale

0
Din 1992, data de 10 octombrie marchează Ziua Mondială a Sănătății Mintale.

Stabilită de Federația Mondială pentru Sănătate Mintală (World Federation for Mental Health – WFMH), această zi este menită a crește gradul de conștientizare și educare, la nivel mondial, în privința sănătății mintale.

Tema aleasă pentru campania din acest an este’‘Sănătatea mintală la locul de muncă’‘, potrivit wfmh.com. În întreaga lume, numeroși oameni au probleme de sănătate mintală, din cauza faptului că sunt discriminați, marginalizați, stigmatizați și abuzați fizic și emoțional de membrii comunității în care trăiesc.

Tulburările mintale pot să apară în toate culturile și în toate etapele vieții, se arată într-un raport emis de Federația Mondială pentru Sănătate Mintală. Sunt în concordanță cu schimbările sociale rapide, cu nivelul stresului de la locul de muncă, cu diverse forme de discriminare, cu un stil de viață nesănătos sau alte probleme de sănătate.

Se estimează că, până în anul 2020, tulburările mintale, în special depresiile, vor fi principalele cauze ale morbidității în rândul europenilor.

În România, încă există idei preconcepute și nu puțini oameni evită să se prezinte la medicul psihiatru atunci când apare o problemă.

Pentru a ne menține sănătatea mintală, e nevoie ca fiecare dintre noi să ne găsim echilibrul corect în viață. Ne-ar ajuta relațiile sociale, activitatea fizică și mintală, voluntariatul, ruperea monotoniei, o alimentație sănătoasă și momente suficiente de relaxare a minții și a corpului.

Nu uitați că orice problemă are (cel puțin) o soluție!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate