11 februarie – Ziua Europeană a Numărului de Urgenţă 112

0

În fiecare an, la data de 11 februarie se sărbătoreşte Ziua numărului unic european de urgenţă „112” ce reprezintă sistemul tehnic şi organizaţional al recepţionării şi transmiterii apelurilor de urgenţă pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordine publică, proprietatea publică sau privată, ori mediul înconjurător.

112Numărul pan-european de urgenţă 112 a fost creat în 1991. În România,  Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă  (SNUAU) 112 a devenit operaţional în aprilie 2005.

În prezent, țara noastră se numără printre statele Uniunii Europene cu cele mai bune performanţe în utilizarea numărului unic de urgenţă 112.

Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 trebuie folosit doar atunci cînd este necesară intervenţia agenţiilor specializate de urgenţă, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.


Dacă sunaţi la „112”, trebuie să anunţaţi:

– Ce urgenţă aveţi;

– Locul evenimentului;

– Unde vă aflaţi;

– De la ce număr de telefon sunaţi;

– Cum vă numiţi.
Lucrul cel mai important este ca toate informaţiile să fie transmise cu calm, trebuie să evităm panica, deoarece astfel nu îi putem ajuta pe cei aflaţi în pericol, care pot fi chiar apropiaţii noştri. După furnizarea acestor date, trebuie să rămâneţi la telefon pentru a fi puşi în legătură cu agenţia de urgenţă de care aveţi nevoie şi pentru a primi eventuale recomandări.

112Statistica pe anul trecut realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate peste 14.600.440 apeluri. Dintre acestea  8.552.087 (58,57%) au fost false şi 6.048.353 (41,43%)  reale. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 3.781.205 (60,28%), Poliţie – 1.364.808 (21,76%), ISU – SMURD – 933.62 (14,88%)  şi Jandarmerie – 184.606 (2,94%).

Timpul mediu de răspuns al Centrului 112 este de 3,94 secunde şi a fost înregistrat în cazul a 93,6% din totalul apelurilor, la care timpul de răspuns a fost sub 10 secunde, situându-se la nivelul performanţelor europene în materie.

Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje false la numărul 113 constituie contravenţii iar faptele sunt sancţionate cu amendă de la 500 la 1000 de lei.

Trebuie să conştientizăm cu toţii că numărul „112” nu este un simplu număr de telefon, ci un ajutor rapid pentru cei din jurul nostru, dependent de corectitudinea informaţiilor pe care le oferim.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate