31 august, Ziua Limbii Române

0

Astăzi, 31 august este Ziua Limbii Române, piatră de temelie a identității noastre.

O sluțim zi de zi, atunci când scriem fără diacritice sau prescurtat, fără subiect și predicat. Atunci când folosim cuvinte împrumutate din limbi străine sau evităm folosirea semnelor de punctuație.

Tocmai din aceste cauze, pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională, ziua de 31 august a fost proclamată, prin legea 53/2013, drept Ziua Limbii Române.

Îmbogățită sau sărăcită, cultivată sau maltratată, limba română este vorbită de aproximativ 28 de milioane de oameni din întreaga lume. Majoritatea locuiesc, bineînțeles, în România și Republica Moldova.

La nivel național și internațional, la data de 31 august sunt organizate diverse manifestări. Scopul declarat al activităților desfășurate astăzi este de a-i uni pe cei care vorbesc şi simt românește.

Dacă vreți să marcați Ziua Limbii Române, e simplu: vorbiți și scrieți corect! Să ne reamintim că limba noastră-i o comoară. E dulce, dar puternică. E vie și definitorie pentru identitatea națională.

lma!, happy b-day! La mulți ani!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate