31 de ani de la descoperirea în chip minunat a Sfântului Necunoscut de la Mănăstirea Neamț

0

Astăzi, 24 mai se împlinesc 31 de ani de la descoperirea în curtea Mănăstirii Neamţ a moaştelor întregi ale Sfântului Necunoscut. Acestea sunt păstrate în biserica mănăstirii cu hramul „Înălţarea Domnului”, iar sfântul necunoscut după nume veghează mereu asupra obștii monahale și a pelerinilor.

Totul a început în ziua de 24 mai 1986, când, spun monahii, pe aleea ce duce de la clopotniţă spre biserica mare, betonul s-a despicat din senin. Pe o porțiune din trotuar s-a format o ridicătură de aproximativ 50 de centimetri, iar partea de la mijlocul acestei ridicături avea 10 centimetru, fiind vizibilă şi incomodă la mers.

S-a considerat atunci că această ridicătură ar fi efectul unei infiltrări de apă de la vreo ţeavă care se va fi spart sau de la o coloană de olane din vechea canalizare a mănăstirii.

Arhim. Efrem Chişcariu, starețul Mănăstirii Neamț a dispus să se remedieze în următoarea zi eventuala stricăciune a țevii. Săpându-se la un metru sub fosta placă de beton,  s-a descoperit acolo trupul sfântului. Osemintele, recuperate integral, s-au strâns cu grijă şi s-au pus într-o lădiţă, iar în groapă s-au pus lumânări aprinse, în semn de cinstire.

Vestea descoperirii Sfântului de la Neamț s-a răspândit rapid și mulți credincioși au venit să i se închine. Dar Securitatea s-a alarmat și a ordonat să dispară orice urmă, pentru că se face vâlvă pentru ceva „lipsit de importanţă”.  Imediat s-a acoperit groapa şi s-au pus pietrele la loc.

Însă, eclesiarhul mănăstirii şi-a asumat riscul ascunderii moaştelor la loc de taină. Timp de patru ani rămăşiţele au fost ascunse într-un sac, sub masa altarului din biserică, de teama să nu fie confiscate de oamenii regimului.

Abia dupa Revoluție, osemintele Sfântului Necunoscut au fost puse într-o frumoasă raclă, în Biserica „Înălțarea Domnului” din incinta Mănăstirii Neamț.

Analizele făcute în urmă cu câțiva ani în străinătate relevă faptul că osemintele ar avea o vechime de aproximativ 500 de ani. În lipsa unor indicii certe despre identitatea persoanei ale cărei rămăşite au fost găsite în 1986 la Mănăstirea Neamţ, monahii spun că, cel probabil mormântul a făcut parte dintr-un cimitir anterior bisericii ridicate în anul 1497 de voievodul Ştefan cel Mare.

De racla cu sfintele moaște se apropie mulți credincioși. Cuprinși de felurite boli și neputințe, aceștia primesc ușurare și chiar vindecare deplină, fiecare după măsura credinței sale.

Minuni săvârșite de Sfântul Necunoscut de la Mănăstirea Neamț

  • O dată expus credincioșilor, Sfântul Necunoscut a început să facă și minuni. În 1990, niște oameni superstițioși au îndrăznit să ia un fragment din sfintele sale moaște; le țineau în mașină, crezând că le vor aduce noroc. Sfântul nu a îngăduit acest lucru, strâmbându-I gura băitatului lor. Abia după ce au înapoiat mănăstirii fragmentul din sfintele oseminte, fiul lor și-a revenit.

Acum, cei cu duhuri necurate în ei sunt aduși la Sfântul Necunoscut pentru a se curăța.

  • O credincioasă din Timișoara, venind la racla Sfântului, a mărturisit minunea pe care Dumnezeu a lucrat-o în viața ei. Căci, neputând avea copii, se ruga stăruitor să i se dezlege nerodirea. Într-o noapte, în vis, a auzit un glas care o îndemna să meargă să se închine Sfântului de la Mănăstirea Neamț. Venind, s-a rugat Sfântului înaintea raclei sale din pronaosul bisericii. La scurt timp, a aflat împlinirea cererii ei arzătoare; după nașterea unui prunc sănătos, și mai apoi a încă unuia, s-a întors  la Neamț pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu și Sfântului.
  • O altă credincioasă, având aceeași neîmplinire, a venit la racla Sfântului și, cu multă credință, s-a rugat lui. În clipa în care s-a atins de sfintele sale moaște, a simțit o putere care i-a cuprins tot trupul. După puțin timp, a văzut împlinirea doririi ei, prin rugăciunea cuviosului dobândind un prunc sănătos.
  • O bătrână neputincioasă, care avea o durere insuportabilă de spate, atingându-se de moaștele Sfântului a primit alinare și ajutor.
  • De asemenea, un monah, având o durere îngrozitoare de cap, ce nu îl mai părăsea, a alergat la racla Sfântului și, închinându-se, s-a uns cu untdelemn din candelă. De îndată a aflat deplină alinare, slăvind pe Dumnezeu.

Desi au trecut 31 de ani de la descoperire, nu s-a aflat cu certitudine cui aparțin osemintele. Până când Dumnezeu va rândui cândva ca acestul sfânt să-i aflăm numele, rămâne Sfântul Necunoscut, de la Mănăstirea Neamț.

 

surse: neamt.mmb.ro, doxologia.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate