622 de amenzi și zeci de permise retrase de politiștii nemțeni săptămâna trecută

0

In perioada 18 – 24 mai, polițiștii Serviciului Rutier Neamţ au acţionat pe linia combaterii nerespectării regimului legal de viteză, sub coordonarea Direcției Rutiere, pentru prevenirea accidentelor de circulație cauzate de viteza excesivă.

În primele trei luni ale anului în curs, pe raza județului Neamț s-au produs 30 de accidente de circulație, 25% dintre acestea având ca și cauză generatoare viteza excesivă sau neadaptarea vitezei la condițiile meteo sau de carosabil.

Obiectivele acestei acțiuni dispuse la nivel de național au fost:

– identificarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale, axate în principal pe depășirea limitei legale de viteză;

– asigurarea fluenței și siguranței traficului rutier, prin prezența activă a efectivelor de poliție pe sectoarele de drum cu trafic intens și risc rutier ridicat.

politia1Polițiștii rutieri au acționat pe parcursul întregii săptămâni, folosind toate aparatele radar din dotare, ocazie cu care au fost aplicate 622 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, au fost reținute 21 permise de conducere pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise și au fost constatate 6 infracțiuni la regimul circulației.

Reamintim conducătorilor de autoturisme că limitele legale de viteză sunt următoarele :

 Limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.

 Limitele maxime de viteză în afara localităţilor sunt :

-pe autostrăzi – 130 km/h;

-pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) – 100 km/h;

-pe celelalte categorii de drumuri – 90 km/h.

Serviciul Rutier Neamț recomandă conducătorilor auto:

– adaptaţi în permanenţă viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere concrete sectorului de drum pe care se rulează, situând-o nu la limita admisă de lege, ci la limita mersului în siguranţă

– reduceţi viteza în locurile impuse de lege şi în special la trecerile de pietoni, în zonele aglomerate, în apropierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii

– măriţi distanţa între autovehiculele în mers

Adoptaţi un comportament preventiv în trafic!

sursa: IPJ Neamt

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate