În iunie, polițiștii au confiscat 84928 de țigarete și 43 de litri de alcool
În luna iunie, polițiștii de investigarea criminalității economice au confiscat 84928 de țigarete și 43 de litri de alcool, recuperând un prejudiciu de circa 17000 lei.
Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul IPJ Neamț au continuat în luna iunie a.c. acţiunile pentru protejarea mediului de afaceri împotriva ilegalităţilor economice și, în special, pentru combaterea contrabandei cu țigări și alcool.
În urma activităţilor desfăşurate sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii nemțeni au constatat 21 de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, dintre care 16 privind operațiuni ilegale cu țigări iar 5 cu alcool și au confiscat 84928 de țigarete și 43 l de alcool, fiind recuperat prejudiciul de aproximativ 17000 lei.
Pentru săvârșirea infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia sunt cercetate 20 de persoane, care riscă sancțiunea prevăzută şi pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi conform art. 270 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal.
Totodată polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale pentru abaterile constatate, în valoare de 21500 lei
sursa: IPJ Neamț