Acces interzis pe FACEBOOK pentru cei care nu respectă un criteriu esențial:

0

Teoretic, pentru a-ți face cont pe Facebook, ar trebui să ai minim 13 ani. În practică, cu toții știm măcar 2-3 prichindei cu vârste mult mai mici care (nu ar trebui, dar) sunt online.

Facebook anunță că va implementa cu mai multă strictețe restricția de vârstă. Dacă au îndoieli privind vârsta reală, minim 13 ani, administratorii rețelei de socializare vor solicita utilizatorului să demonstreze că respectă regulile. Cum? Prin furnizarea copiei unui document oficial (carte de identitate, certificate de naștere ș.a.). În acest fel, utilizatorul va arăta că vârsta declarată la înregistrarea contului este cea reală. În caz contrar, contul de Facebook îi va fi dezactivat.

Măsura se aplică şi pentru Instagram.

Potrivit Go4it.ro, schimbarea de atitudine vine după publicarea de către o televiziune din Statele Unite a unui reportaj documentând experienţa unui jurnalist angajat ca şi recenzor de conţinut pentru Facebook. Acesta a arătat cum Facebook ignoră cu bună ştiinţă legile privind protecţia copiilor în mediul online, tolerând cazurile în care aceştia pretind că au o vârstă mai mare decât în realitate pentru a putea deţine propriul cont în reţeaua de socializare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate