Alexandru Marian, un băiat din Târgu Neamţ a fost dat dispărut! (UPDATE)

0

UPDATE ora 16.15:

Minorul a fost găsit pe parcursul zilei de astăzi.

Revenim cu mai multe detalii oficiale, de îndată ce le vom primi de la IPJ Neamț.

Știre inițială:

Un minor de 15 ani, din Târgu Neamț este căutat de polițiști din cursul zilei de ieri, de când a fost făcută sesizarea de către familia acestuia.

Persoanele care pot să ofere informaţii cu privire la aceasta sunt rugate să sune la 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

În data de 15 februarie a.c., polițiștii au fost sesizaţi despre faptul că Aşchiopoaei Alexandru Marian, de 15 ani din Târgu Neamţ a plecat în ziua de 10.02.2018 de la domiciliu şi nu a mai revenit până în prezent.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că minorul a plecat de la domiciliul din Târgu Neamț, în data de 10 februarie, sub pretextul că merge la un prieten să vizioneze un film, dar nu a mai revenit. Sesizarea dispariției acestui a fost făcută la poliție, după ce familia acestuia l-a căutat, având în vedere că minorul a mai plecat voluntar de acasă, însă de fiecare dată a revenit.

La momentul plecării, minorul se deplasa cu o bicicletă de culoare roșie și era îmbrăcat cu o geacă maro cu blană pe glugă, pantaloni de trening de culoare neagră, purtând adidași de culoare neagră.

Semnalmentele persoanei: înălţime 1,62 m, aproximativ 65 kg, păr blond tuns scurt, ochi verzi, iar ca semn particular pe mâna dreaptă dorsal prezintă o cicatrice.

Poliţişti de investigaţii criminale desfăşoară verificări pentru depistarea tânărului.

Cetăţenii care pot oferi orice date care să conducă la găsirea minorului sunt rugaţi să apeleze gratuit 112 – Apelul de Urgenţă ori 166.000 sau să se adreseze imediat celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate