Ana are mere… pentru zimbri! Concurs lansat de Parcul Natural Vânători Neamț

0

Recent, Administrația Parcului Natural Vânători Neamț a lansat cea de a III-a ediție a concursulului Ana are mere… pentru zimbri.parcul vanatori neamt ana are mere

Până la data de 11 octombrie, elevii sunt invitați să aducă hrană suculentă pentru zimbri. În schimb, toți participanții beneficiază de intrare gratuită la Centrul de Vizitare al Parcului Natural Vânători Neamț. Dintre punctele de atracție ale parcului amintim muzeul, pasarela din țarcul de aclimatizare al zimbrilor, puntea suspendată.

„Așa cum noi, oamenii, apreciem atât de mult ciocolata, la fel de mult pentru zimbri valorează așa -numitele suculente: mere, pere, cartofi, sfecla furajeră, dovleci, etc. Nu sunt de neglijat nici știuleții de porumb, boabele de grâu, orz, ovăz, secară și altele asemenea, care înainte de intrarea în iarnă, constituie un excelent supliment pentru zimbrii noștri”, spun initiatorii concursului.

Concursul Ana are mere…pentru zimbri! se desfășoară la nivel de clasă. Cantitatea de fructe și legume adunată de elevi poate fi adusă direct la Parcul Natural Vânători Neamț, copiii având șansa de a hrăni zimbrii personal. De asemenea, cantitatea adunată poate fi preluată cu  mașină de la unitatea școlară, lucru stabilit de personalul didactic și conducerea Parcului. Fructele și legumee sunt cântărite, iar grupul de elevi care a adus cea mai mare cantitate de hrană va fi desemnat câștigător, iar elevii vor fi premiați cu materiale pentru dotarea clasei.

În anul 2013, prima ediție a concursului Ana are mere pentru zimbri s-a încheiat cu aproximativ 1 tonă de furaje colectate, iar anul trecut elevii au adus în total circa 4 tone. Hrana dăruită de copii sprijină alimentația animalelor. Este distribuită celor peste 40 de exemplare, care trăiesc în captivitate, în țarcul de aclimatizare sau în libertate. Legumele și fructele donate asigură un plus de vitamine, de care zimbrii au nevoie pentru întărirea sistemului imunitar în sezonul rece.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate