Au ieșit în stradă. Petiție pentru susținerea traficului feroviar Târgu Neamț- Pașcani

3

După o lună de când trenul nu mai circulă de la/ spre Târgu Neamț, locuitorii de la poalele Cetății au luat atitudine și au ieșit în stradă. Vineri, 17 aprilie, în jur de 50 de târgnemțeni s-au întâlnit în Parcul Central în semn de protest împotriva dezafectării tronsonului  Târgu Neamț- Pașcani.

IMG_2751Inițiativa aparține unor studenți care învață la Iași. Potrivit acestora, transportul feroviar este o necesitate, este mult mai ieftin și mai confortabil. Acum, obligat-forțat trebuie să plătească dublu pentru a călători între centrul universitar și orașul natal, microbuzele fiind singura lor opțiune.

Tinerilor li s-au alăturat primarul Daniel Harpa, city managerul Vasile Apopei, consilierul local Mihai Buruiană, prof. Romeo Roman (inspector școlar și fost consilier local) dar și alți localnici nemulțumiți de excluderea orașului Târgu Neamț de pe harta transportului feroviar.

„Mă bucur că tinerii din Târgu Neamț au acționat rapid. Cred că au fost cei care au înțeles cel mai bine că orașul Târgu Neamț nu trebuie să rămână doar oraș turistic, ci trebuie să devină o citadelă a industriei turistice. Aceste obiective nu pot fi atinse decât dezvoltând infrastructura rutieră, păstrând deschisă această arteră de acces feroviar către întreaga Românie. Aș vrea să transmit un lucru celor de la Ministerul Transporturilor: Domnule cetățean Rus, respectă cetățeanul de Târgu Neamț!”, a declarat prof. Romeo Roman, inspector școlar și fost consilier local.

Tinerii au întocmit o petiție dedicată Guvernului României și Ministerului Transporturilor. „Prin acțiunea de astăzi ne dorim semnarea unei petiții prin intermediul căreia susținem o serie de aspecte privind viitorul localității noastre, precum redeschiderea liniei ferate Pașcani-Târgu Neamț, asigurarea unei legături directe cu Iașiul și corelarea orarului de mers al trenurilor cu legăturile către București, Suceava, Cluj și Timișoara, asigurarea transportului feroviar în zona Târgu Neamț și în comunele care sunt traversate de linia ferată, trecerea liniei ferate Pașcani- Târgu Neamț în structura națională a liniilor ferate interoperabile, gestionate exclusiv de statul român. Vreau să mulțumesc celor care au venit astăzi, Primăriei și domnului primar Harpa pentru că ne-au asigurat logistica necesară desfășurării acestui eveniment”, a spus  Ilie Bâzu, unul dintre studenții cu inițiativă.

IMG_2742Primul care a semnat petiția a fost primarul Daniel Harpa. „Profit de această ocazie să vă spun că împreună cu Consiliul Local deja am luat măsura înaintării unui memoriu la Ministerul Transporturilor. Am fost personal și l-am depus. Din păcate, nu am primit niciun răspuns până acum, dar din discuțiile purtate cu reprezentanții Ministerului, Prefecturii și cu domnul deputat Arsene avem garanția că în cel mai scurt timp posibil se va rezolva această situație neplăcută pentru târgnemțeni. Cu siguranță această petiție va întări cererea noastră, iar Ministerul Transporturilor va găsi o soluție”, a spus primarul Daniel Harpa.

Nu doar 50 de oameni (câți au fost prezenți în Parcul Central) călătoresc cu trenul de la/ spre Târgu Neamț. Petiția poate fi semnată până miercuri, 22 aprilie, de către târgnemțenii care doresc reintroducerea orașului lor pe harta transportului feroviar. O puteți găsi zilnic la ofițerul de serviciu din sediul Primăriei. În această seară a apărut și varianta online.

Cu cât crește numărul celor care semnează petiția, cu atât există mai multe șanse pentru reintroducerea trenurilor la Târgu Neamț. La sfârșitul săptămânii viitoare, primarul Daniel Harpa va depune petiția la Guvernul României- factor de decizie în această problemă apăsătoare pentru târgnemțeni.

Trenurile Regiotrans nu mai circulă de la/ spre Târgu Neamț de pe data de 17 martie, după ce Autoritatea de Siguranță Feroviară Română a descoperit defecțiuni tehnice la garnituri și a suspendat licența de transport a companiei private. În ciuda promisiunilor că CFR Călători va prelua tronsonul Târgu Neamț- Pașcani până cel târziu la jumătatea lunii aprilie, deși primarul Daniel Harpa a depus un memoriu la Ministerul Transporturilor, situația a rămas neschimbată, călătorii- fără opțiuni la fel de avantajoase, iar gara orașului… pustie.

Andreea Trăsnea

3 Comentarii
  1. Veni Vidi Vici spune

    Draga Ziarule, draga Andreea, „cetateanul rus” este ministrul Rus Ioan

  2. brustureanu spune

    ce a facut ceausescu a fost bun , am lucrat la calea ferata si stiu cum sa facut, tunelul a fost mai greu , era tren tg neamt-bucuresti si retur , acum nimic , plecau vagoane cu mobila de la noi din fabrica de mobila , acum nimic, lemne foc in toata tara , acum nimic, busteni , cherestea de la euroforest , acum nimic , sa multumim parlamentarilor de neamt care nu au facut nimic pentru dezvoltarea acestui oras !!!! acesti paraziti au pretentii la pensii speciale , niste lichele care au stat in carca noastra timp de 25 de ani !!!!

  3. 11 spune

    Pe cladirea garii din Targu Neamt este pusa din 2006 o placa comemorativa ,atunci se implineau 20 de ani de la darea in functiune a garii si liniei ferate.IL SFATUIESC PE DL ARSENE SI ECHIPA SA..SA SE DUCA LA GARA SI SA SCOATA ACEA PLACA SAU S-O COMPLETEZE SI SA ZICA CA IN GUVERNAREA PONTA LA TARGU NEAMT S-A INCHIS DEFINITIV MERSUL CU TRENUL DUPA 29 DE ANI.Atat mai ramasese cat decat functional de pe vremea lui Ceausescu,,gara ,scolile si spitalul t.Spun cat decat pentru ca prin 2010 s-a taiat deja un rand de linie ferata pe traseul spre Pascani fiind data la fier vechi de acolitii lui PInalti si echipa portocalie de la acea data!PE CAND DARAMATI PRIMARIA SI BISERICA ADORMIREA MAICII DOMNULUI STIMATI DECIDENTI DIN TARGU NEAMT??????????CASA ION CREANGA NU O BAGATI PE FOC..SI ASA E VECHE ,DEMODATA SI NU ARE TERMOPANE !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate