Bărbat bănuit de înșelăciune prin metoda ,,Şmen’’, căutat de polițiști. Dacă l-ați văzut, sunați la 112!

0

Acesta înșelat o persoană cu 1000 de dolari americani în urma unui schimb ilegal de valută.

În luna august, când mulţi dintre românii plecaţi în străinătate revin acasă pentru a-şi petrece concediul împreună cu familiile, se remarcă o creştere a circuitului valorilor monetare şi a tranzacţiilor comerciale. În multe dintre cazuri, cetăţenii schimbă valută şi mânuiesc valori monetare mai importante decât în restul anului.

Poliţiştii promovează cu sprijinul mass-media recomandări preventive, însă unii cetăţeni din dorinţa unui câştig material, ignoră aceste sfaturi şi cad victime ale escrocilor.

Metoda „şmen” presupune ca la un schimb valutar făcut la ,,colţul străzii’’, în schimbul unui profit promis, cel care acceptă ajunge de fapt să primească mai puţini bani.

Modul de operare intitulat „şmen” este aplicat de suspecţi în momentul când, la un schimb valutar ilegal, cer banii pentru a-i renumăra, dar de fapt acela este momentul în care sustrag sau înlocuiesc suma valabilă cu o suma derizorie și imediat, sub pretextul că în zonă și-au făcut apariția polițiștii, infractorii dispar rapid, iar victima descoperă ulterior că a fost înșelată şi a primit mai puţini bani.

Un astfel de caz s-a întâmplat în municipiul Piatra-Neamţ.

La data de 20 iunie a.c., în jurul orelor 10.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi  de către un bărbat din Bucureşti, cu privire la faptul că pe parcursul aceleiași zile, o persoană necunoscută l-a înșelat cu 1000 de dolari americani în urma unui schimb ilegal de valută, în apropierea unei case de schimb de pe bulevardul Traian.

Din cercetări a rezultat faptul că partea vătămată a fost abordată de bărbatul căutat de poliţie, sub pretextul că ar dori să îi cumpere 2500 de dolari, iar la efectuarea tranzacţiei acesta i-a numărat mai puţin cu 1000 de dolari.

După ce au vizionat imaginile camerelor de supraveghere din zona bulevardului Traian, poliţiştii au constatat că cel bănuit de comiterea infracţiunii este un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, cu o înălțime de 170-175 cm, păr alb cu calviție și șapcă de culoare neagră, îmbrăcat cu pantaloni negri și cămașă neagră.

În cauză au fost demarate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de înșelăciune.

Oricine poate oferi informaţii care pot conduce la identificarea persoanei în cauză, este rugat să anunţe Poliția Municipiului Piatra Neamţ la telefon 0233/207009 sau să apeleze 112 !

Pentru că astfel de infractori acţionează în apropierea unităţilor bancare şi de schimb valutar, poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu accepte astfel de propuneri, mai ales că sunt ilegale.

Recomandăm, în scopul prevenirii victimizării cetățenilor, ca astfel de tranzacţii să se efectueze doar la bănci și casele de schimb valutare.

Nu cumpărați valută de la persoane neautorizate, aceasta poate fi falsă!

Chiar dacă vi se pare că faceţi o tranzacţie mai avantajoasă riscaţi să fiţi înşelaţi sau să primiţi bani falşi.

Număraţi întotdeauna banii înainte de a încheia tranzacţia, chiar şi de mai multe ori dacă este cazul.

În caz de suspiciune, sunaţi imediat la 112 şi reţineţi semnalmentele pentru a le comunica poliţiştilor.

sursa: IPJ Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate