Bugetarii de la primăria Târgu Neamț vin la serviciu cu mult înaintea începerii programului de lucru

4

Necaz mare pe unii bugetari certați cu ceasul deșteptător. Săptămâna trecută o echipă ziartarguneamt.ro a mers la 7:45 dimineața și a filmat venirea voioasă a bugetarilor la serviciu până la 8:15, când se presupune că și cei întârziați ar fi trebuit să ajungă.

Concluzia trasă în urma acestui mic test este că din cei 107 angajați ai primăriei ce ar fi trebuit să vină la ora 8:00 la serviciu nu am reușit să surprindem pe cameră decât 46, ceea ce nu înseamnă că instituția e ca o clădire fără stăpân și nici că mulți dintre bugetari sunt cam nesimțiți. Din contra, ceea ce am filmat noi arată că mulți dintre bugetarii care iau lefuri de la primărie și care nu apar în filmarea noastră vin la serviciu între orele 5:00 și 6:00 dimineață și de multe ori pleacă cu două ore mai târziu, muncind din răsputeri pentru binele plătitorilor de taxe și impozite din Târg.

Sperăm ca cei din conducerea primăriei să ia cunoștință de această stare de fapt și să plătească orele suplimentare bugetarilor care vin la 5 dimineața la serviciu și nu ar fi rău să se angajeze la primărie și un psiholog … unii bugetari aveau comportamente ciudate la vederea camerei de filmat.

4 Comentarii
  1. florin spune

    La cafea si barfe, cred ca vin, ….in nici un caz la munca !
    Stai la usa birourilor, de iti vine sa-i strangi de gat, asa operativitate si chef de munca au…
    Rusine si lor si celei ce scrie asemenea tampenii.

  2. Serban spune

    „cu mult dupa inceperea programului” poate ati vrut sa scrieti…

  3. Gogu spune

    Tocmai s-au lamurit bugetarii cu cine vor vota la urmatoarele alegeri locale :))) cu siguranta nu cu actualul :)))

  4. Valentin spune

    Pai programul nu e de la ora 9 ? :O Ahh ….ce pacaleala!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate