Casa Culturii se redeschide vineri

3

Gata cu actele culturale desfășurate în restaurante și săli de nunți! Vineri, 24 octombrie are loc inaugurarea Casei Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț. După doi ani și jumătate, lucrările de reabilitare și modernizare au fost finalizate, iar târgnemțenii vor avea din nou acces în așezământul cultural renovat și ridicat la standarde europene.

„În sfârșit, se vor deschide ușile pentru cultură în Târgu Neamț, și de această dată mă refer la spațiu. La ora 12.00 va avea loc o ceremonie religioasă, oficiată de părintele protopop Ioan Dogaru, arhimandritul Mihail Daniliuc – egumenul Schitului  Vovidenia și alți 20 de preoți din orașul Târgu Neamț și din comunele limitrofe”, spune Margareta Mihăilescu, directoarea Casei Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamț.

La ora 13.00 are loc vernisajul expoziției de sculptură „Tainele Lemnului”, unde târgnemțenii pot admira opera sculptorului Mircea Mihăilescu. Seria manifestărilor organizate cu ocazia inaugurării Casei Culturii continuă cu lansarea unui volum intitulat „Dumnezeu citește din Cartea Vieții”, scris de îndrăgitul poet Gheorghe Simon (ora 13.30).

De la ora 19.00, cele 300 de locuri din sala Casei Culturii sunt disponibile pentru târgnemțenii care vor să urmărească „Bucuriile muzicii în culorile toamnei” – un spectacol susținut de formația Distinto, Ianna Novac și actorul Bogdan Caragea. Biletul de intrare costă 25 lei. „Actor al Teatrului Național din Piatra Neamț, acum director la Teatrul Arta din Constanța, Bogdan Caragea va veni să ne facă să zâmbim pe tematici legate de Ion Creangă. Redeschiderea Casei Culturii trebuie să fie un motiv de bucurie pentru toți locuitorii orașului”, adaugă Margareta Mihăilescu.

Lucrările de modernizare și reabilitare au fost realizate printr-un proiect finanțat de Compania Națională de Investiții și Primăria orașului Târgu Neamț.

Andreea Trăsnea

3 Comentarii
  1. Lucian spune

    Daca ar gazdui evenimente culturale si nu spectacole pentru campanii electorale sau alte „evenimente” asemenea, ar fi foarte frumos. Vrem teatru in primul rand!

  2. stef spune

    Habar nu am daca lumea din tg nt s-a desteptat indeajuns pentru a urmari un teatru bun sau orice altceva ce ar tine de cultura si campanii si ce zici …

  3. Andrei Popescu spune

    Felicitari domnule primar! Nu am decat cuvinte de lauda la adresa dvs. mai ales acum ca tinerii vor putea fi aerisiti cu spectacole de teatru si de muzica. Va doresc multa sanatate si la cat mai multe realizari.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate