Cea mai mare alocare bugetară pe OG 28 din toate timpurile

0
Banii-trimiside-romanii-

Se pare că articolul ”S-au împărțit banii la Neamț. Cei mai mulți au mers la o primărie controlată de PNL” nu a fost corect înțeles de unii care au citit probabil doar titlul înțelegînd că Guvenul Cioloș a dat bani la Neamț primăriilor PNL, lucru total fals pentru că la primăria Tîrgu Neamț, deși PNL are majoritatea în Consiliul Local, în realitate PNL-iștii dorm în papuci.
Așadar, să dăm căteva lămuriri pentru cei care nu au înțeles corect.
De departe alocarea celor peste 125 de milioane de euro pentru finalizarea unor proiecte din Neamț este cea mai mare astfel de tranșă financiară acordată județului Neamț de la revoluție și până în prezent.
Am verificat prin sondaj primăriile și proiectele la care au mers sumele de bani și nu găsim elemente care să ne ducă la suspiciunea că e vorba de o alocare pe criterii politice. Banii au mers strict pe proiecte, nu pe alte capitole bugetare ca să poată face primarii ce vor cu ei.
Din păcate, primăriile care nu au primit sunt acele primării care au așteptat să le vină bani din cer fără să facă proiecte. Unele primării, de genul celei din comuna Negrești, care este o comună foarte mică, au primit mai mulți bani decât alte localități mult mai mari și cu mai mulți locuitori pentru faptul că a avut mai multe proiecte.
Dincolo de cea mai mare alocare de acest gen din toate timpurile mai este de notat un aspect și anume că pentru prima oara în istorie județul Neamt a primit mai mulți bani decât Iașiul sau Clujul.
Faptul că Guvernul PSD a alocat sume uriașe de bani județului Neamț este un lucru de lăudat care nu poate fi trecut cu vederea chiar dacă opinia noastră ca publicație este că Ponta ar fi trebuit să demisioneze de mult.
Sperăm ca noul Guvern de tehnocrați să reușească să aloce sănătății din Neamț măcar un sfert decât a alocat Guvernul PSD pentru proiectele derulate prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Iosub Robert

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate