Search
luni 16 octombrie 2017
  • :
  • :

Consiliul Şcolar al Elevilor de la CNSM Târgu Neamţ are o nouă conducere

Elevii de la Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” (CNSM) din Târgu Neamț s-au aflat în aceste zile în febra scrutinului electoral. Marți, 10 octombrie, au avut loc alegeri în cadrul Consiliului Şcolar al Elevilor (CȘE), pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte.

La vot au participa 994 de elevi, care și-au exprimat opțiunea în mod democratic, pe buletine de vot puse într-o urnă mobilă, mergând în fiecare clasă.

În urma numărării voturilor valabil exprimate, noul președinte al Consiliului Școlar al Elevilor de la CNSM Târgu Neamț este Ștefan- Daniel Harpa, clasa a X-a RE. A obținut 530 de voturi, reușind să câștige scrutinul. Contra-candidatul său a fost Călin – Constantin Andrușcă (clasa a XI-a UC).

„Voi începe prin a mulțumi tuturor colegilor, atât celor care mi-au acordat încrederea , cât și celor care nu m-au votat, dar pe care îi voi reprezenta cu mândrie.

Consider că această competiție m-a ajutat să descopăr importanța prieteniei, prin spiritul de echipă care s-a format în timpul acestei >campanii<. Cât despre planurile mele, pot spune că ele corespund cerințelor colegilor mei, elevii de la CNSM Târgu Neamţ”, ne-a informat Ștefan Harpa.

Tot prin vot secret, în funcția de vicepreședinte al Consiliului Elevilor de la „Ștefan” a fost aleasă Maria Adumitroae (clasa a IX-a RA). Pentru aceeași funcție, au candidat și elevele Oana Macarie (clasa a XI-a UB) și Ștefania Vartic (clasa a IX-a RA).

„La CNSM, se face o informare civică corectă în rândul elevilor. Din ce am sesizat comparativ cu anii trecuți, voturile nu au mai fost mâzgâlite. Alegerile au decurs surprinzător de bine, pornind de la perioada de înscriere, de candidatură, de confruntare, până la alegerile de astăzi (n.r.-10 octombrie).

Urez succes noii echipe! Sperăm să fie cât mai multe activități extrașcolare și extracurriculare la CNSM, pentru dezvoltarea nu doar personală, ci și profesională a elevilor noștri”, ne-a spus prof. Elena Ioniță- consilier educativ la CNSM Târgu Neamţ.

Ca observator extern, la alegerile de la „Ștefan” a fost prezent Petru Apostoaia– elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra Neamț, care deține funcțiile de președinte al Consiliului Județean al Elevilor Neamț și vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor din România.

Comisia electorală a fost compusă din elevii Andrei Țucă (clasa a XII-a UC în calitate de observator intern, respectiv președinte al CȘE din CNSM), Diana Murariu (clasa a XI-a RC, vicepreședinte CȘE și președinte al comisiei electorale), Lavinia Cotfasă (clasa a XI-a RD- director Departament Concursuri) si Georgiana Prună (clasa a XII-a RD, secretar).

Ștefan Daniel Harpa își va exercita funcția de președinte al Consiliului Școlar al Elevilor din CNSM timp de un an de zile, cu posibilitate de prelungire a mandatului pentru încă un an, în funcție de rezultate. .

Aceasta este o formă de organizare a elevilor la diferite nivele care are ca scop reprezentarea acestora, fiind totodată singura structură care apără interesele elevilor, promovează dezvoltarea climatului şcolar şi elaborează propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şcolare.

Felicitări şi mult succes!

Andreea Trăsnea




Un comentariu la “Consiliul Şcolar al Elevilor de la CNSM Târgu Neamţ are o nouă conducere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *