Doliu în familia consilierului județean Neculai Andoni

6

        Vineri dimineață 22 august, consilierul Neculai Andoni în vârstă de 65 de ani a murit strivit de un buștean. Tragedia s-a petrecut în Humulești, chiar la firma căreia politicianul era patron. La fața locului s-a deplasat imediat un echipaj de la Ambulanță pentru a i se acorda primele îngrijiri medicale, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbat. După ce a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Târgu Neamț, i s-a stabilit decesul. Din primele informații se vehiculează că Neculai Andoni ar fi fost strivit de un buştean ce s-ar fi desprins dintr-o stivă sau dintr-o maşină. Uluiți de veste și întristați de evenimentul nefericit, colegii și prietenii consilierului județean au transmis deja condoleanțe familiei îndurerate.

       Deoarece evenimentul fatal a avut loc în timpul programului de muncă, inspectorul şef adjunct de la ITM Neamţ, Virgil Lăpuşneanu a declarat că au fost trimiși inspectorii de la ITM spre Târgu Neamţ pentru a verifica şi stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul soldat cu decesul consilierului Neculai Andoni.

6 Comentarii
  1. Nicu Copot spune

    Dumnezeu sa-l ierte!

  2. Alexandru Sram spune

    Un om deosebit…Mare pierdere… Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

  3. ioan spune

    Dumnezeu sa-l ierte!Condoliante familiei.

  4. Iustin Heriu spune

    Satul,orașul si județul nostru au pierdut un om deosebit,dar el va rămâne pentru totdeauna in inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnescă în pace.
    Condoleanțe familiei.

  5. Cristi Ungureanu spune

    Am pierdut un om deosebit! Un consatean cu mult respect fata de oameni! Dumnezeu sa-l odihneasca! Condoleante familiei indurerate!

  6. Lazar Ciocoiu spune

    Prieten drag,Dumnezeu sa te aiba in paza lui caci ai fost un om deosebit.De pe meleaguri indepartate transmit condoleante familieisi ma alatur lor in strigatul de durere.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate