Domnii de la Rossal ar face bine să dea o explicație pentru mizeria din tot orașul

0

La sfârșitul săptămânii trecute, orașul Târgu Neamț s-a transformat într-o imensă groapă de gunoi. În orice colț al orașului te nimereai, tomberoanele erau arhi pline de deșeuri menajere. Și fiindcă nu mai era loc, iar în locuințe nu-l pot ține, locuitorii au lăsat sacii cu gunoi jos, lângă tomberoane.

Asta, spre bucuria celor care răscolesc prin tomberoane în căutare de mâncare și alte resturi utile lor, dar și a maidanezilor.

Și dacă nu era suficient ca imaginea să fie una dezolantă, vântul puternic de sâmbătă a împrăștiat mizeria zeci de metri. Și a rămas acolo și în ziua de duminică, când orașul era plin de oameni ieșiți la plimbare ca să respire aer curat și să admire frumusețea orașului, târgunemțeni și turiști deopotrivă.

Și ne întrebăm: așa se ocupă noul operator, Rossal, de colectarea gunoiului din Târgu Neamț?!!! Servicii de genul acesta nici ECO TG, firma subordonată Primăriei nu oferea. Au precizat asta când serviciul de salubritate s-a scos la licitaţie?! Se scad de pe factură zilele în care mizeria domnește în preajma tuturor ghenelor de gunoi din centrul orașului, iar mirosul devine insuportabil, fiind alimentat de căldura sorelui?! Domnii de la Rossal ar face bine să dea o explicație plauzibilă locuitorilor orașului. Și când o dau, să facă lumină și în cazul contractelor încheiate cu agenții economici la metru pătrat, că încă nu ne-au dumerit!

Nu de alta, dar dacă vor continua în ritmul acesta, probabil cetățenii din Târgu Neamț nu se vor rezuma doar la revoltă și fotografii în mediul online…

sursa foto: facebook

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate