Duminică, 3 septembrie: plimbare pe două roți, spre „Borta Dracului”

Duminică, 3 septembrie, Asociația „Ținutul Zimbrului” organizează o nouă ediție marca „Cicloluția”.

Plecarea e la ora 8.30, punctul de întâlnire fiind platoul din fața Casei Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamţ, iar destinația… locul numit „Borta dracului”.

Şi în această săptămână vă invităm la o plimbare cu bicicleta. De data asta, până la locaţia unde au murit în jur de 14000 soldaţi în al Doilea Război Mondial. Locaţia denumită „Borta dracului”, anunță organizatorii.

În edițiile precedente ale Cicloluției, participanții au ajuns pe două roţi la Izvorul de Slatină, la releele de pe dealul satului Boiștea și la Centrul de Vizitare al Parcului Natural Vânători- Neamț. Iată, așadar, o modalitate de petrecere a timpului liber: faceți sport, adăugați o nouă aventură în lista amintirilor, admirați frumusețea naturală a acestor meleaguri și descoperiți noi locații din Ținutul Zimbrului, pe două roţi, alături de prieteni și alți târgunemțeni.

Nu vă faceţi probleme dacă vreţi să participaţi, dar nu aveți biciclete. Asociaţia „Ținutul Zimbrului” are un parteneriat cu rulota din fața Casei Culturii. Acolo, veți găsi biciclete de închiriat, la prețuri avantajoase (15 lei/ 3 ore, 30 de lei toată ziua, 60 de lei pentru întregul weekend).

Andreea T.

Locul unde istoria s-a scris cu sângele eroilor uitați

Borta Dracului este un loc dn pădurea de pe Culmea Pleșului, undeva între satul Poiana (comuna Brusturi) și Nemțișor, comuna Vânători-Neamț. Are o semnificație deosebită în istoria națională, dar prea puțin cunoscută: pe aceste meleaguri, 14000 de soldați și-au pierdut viața, în cel de-Al Doilea Război Mondial.

În lucrarea „Război blestemat”, prof. Dumitru Stan din Răuceşti, Neamţ relatează întâmplările dramatice din vara anului 1944, de la „Valea Culeşa” – „Borta Dracului”, judeţul Neamţ:

„Aici pe Valea Culeşa în „Barta Dracului” s-a declanşat cel mai sângeros măcel şi cele mai cumplite bătălii pe viaţă şi pe moarte între trupele române şi armata sovietică de pe întreg frontul din Moldova în cel de-al doilea război mondial”.

Corpul Vânătorilor de Munte şi celelalte unităţi de luptă ale armatei române angajate pe frontul de nord-vest de Tg.Neamţ au desfăşurat acţiuni rapide în dispozitivul de luptă al armatei sovietice obligând-o să se restrângă în „Valea Morţii”.

Trupele ruse înzestrate cu armament modern şi tehnică de luptă superioară, rezistau atacurilor lansate ale armatei române şi contraatacau în forţă pe coasta dealului de la „Borta Dracului”.

Barajele de foc executate fără întrerupere atât de artileria română cât şi de artileria grea a ruşilor lansau proiectile de mare calibru asupra întregii zone de pe Valea Culeşa unde erau masate trupe ale armatei sovietice dar şi trupe române aflate în apropiere.

Obuzele şi bombele ce cădeau produceau un zgomot infernal iar copacii loviţi de proiectile cădeau peste soldaţii ruşi şi peste ostaşii români. Peste tot vedeai imagini şocante, soldaţi zdrobiţi de arbori, trupuri sfârtecate de proiectile, şi acoperite de pământ, auzeai ostaşi care strigau după ajutor să fie scoşi de sub trunchiuri de copaci.

Comandanţii ruşi nu aveau timp să privească acest măcel cumplit. Călcau peste trupurile soldaţilor morţi strigau şi îndemnau la luptă:

La atac!  La atac!

„Ocupaţi panta dealului şi înaintaţi spre culmea Pleşu”

În asemenea condiţii deosebit de grave când armata sovietică lupta cu peste 30.000 de soldaţi pe Valea Culeşa şi în „Borta Dracului” iar armata română se clătina în faţa ruşilor gata, gata să se prăbuşească, artileria germană amplasată în pădurea Branişte a decis fără acordul comandantului român al Corpului 7 Armata Română să bombardeze în „Borta Dracului” cu proiectile incendiare pentru a neutraliza Armata Roşie dezlănţuită cu scopul de a fi distrusă.

Primele proiectile incendiare au căzut în apropiere de o mare grupare de forţe sovietice care se aflau dislocate în „Borta Dracului” dar următoarele lovituri au fost plasate în mai multe puncte atingând şi trupe române.

Bombardamentul de artilerie cu proiectile incendiare trase de bateriile germane au continuat fără întrerupere în „Borta Dracului” şi pe coasta dealului producând derută pe întreg frontul.

Tragerile executate de bateriile germane erau dirijate de posturile de observare ale nemţilor care nu aveau o poziţie prea bună şi un control pe toată „Valea Culeşa” şi nu-şi puteau da seama de poziţiile ocupate la un moment dat a celor două fronturi pentru a regla tragerile.

Bombele incendiare cădeau peste tot pe Valea Culeşa şi în „Borta Dracului”.

Cei care au scăpat din acest „iad” aveau să descrie acele momente şi imagini zguduitoare din „Valea Morţii”.

„- Nu ne puteam da seama ce se întâmpla acolo”.

„- Ploua cu foc din ceruri, era o adevărată SODOMĂ”.

„Proiectilele ce cădeau peste soldaţii ruşi dar şi asupra ostaşilor români erau devastatoare”.

„Exploziile proiectilelor incendiare împrăştiau pe o rază mare soluţii chimice pe hainele luptătorilor iar flăcările se întindeau cu mare viteză şi în câteva minute toţi ardeau de vii fără nici o scăpare”.

„Pe „Valea Culeşa” şi în „Borta Dracului” nu se mai vedea decât fum în urma exploziilor produse de bombele incendiare iar mirosul insuportabil degajat din trupurile soldaţilor carbonizaţi, amestecat cu sulf şi pucioasă te sufoca de-ţi tăia răsuflarea”.

În „Borta Dracului” nu exista decât „Moarte şi Groază”. „Aici a fost blestemul lui Dumnezeu”.

Despre acest măcel devastator care a avut loc pe Valea Culeşa în „Borta Dracului” în vara anului 1944 unde mii de ostaşi – fie ruşi sau români – au fost arşi de vii, nu s-a scris nici un cuvânt pentru că a fost „secret de război”.

Folosirea de proiectile sau bombe incendiare având încărcătură chimică de distrugere în masă au fost interzise în cel de-al doilea război mondial.

Rusia putea să conteste la „Crucea Roşie” Internaţională şi la alte organisme faptul că Germania a folosit armament interzis în război, dar n-a făcut-o pentru că şi ei la rândul lor au folosit teribilele „Katiuşa” proiectile, de fapt rachete cu încărcătură reactivă care au produs multe victime omeneşti. Aşa că au trebuit să treacă 50 de ani ca acest secret de război să fie adus la cunoştinţa opiniei publice (…)