ISJ Neamț repară erorile de la admitere

0

Viitorii liceeni nemulțumiți după repartizarea computerizată pot depune cereri de rezolvare a situațiilor speciale, care, dacă sunt aprobate, le oferă șansa de a ajunge la liceul dorit.

Cazurile de situații speciale cuprind schimburile de elevi între licee sau specializare, afecțiuni grave de sănătate incompatibile cu profilul/specializarea unde a fost repartizat candidatul, redistribuirea elevilor gemeni. De asemenea, o astfel de cerere se face și pentru distribuirea sau redistribuirea candidaților pe locurile rămase neocupate în unitățile de învățământ liceal aflate în apropiere de domiciliu.

În fiecare an, Inspectoratul Școalar Județean (ISJ) Neamț primește și cereri nejustificate în perioada de rezolvare a situațiilor speciale. Menționăm că aceste cereri trebuie să fie însoțite de documente care să ateste necesitatea modificării locului unde candidatul a fost repartizat inițial (documente medicale, de domiciliu etc). „Distribuirea sau redistribuirea elevilor pe locurile rămase libere, pentru apropiere de domiciliu, nu se referă la un liceu situat vis-a-vis de bloc, ci la situațiile speciale, cum ar fi, de exemplu, repartizarea unui candidat din Roman la Târgu Neamț”, specifică prof. Elena Laiu, inspector școlar general adjunct.

Cererile pot fi depuse de luni, 21 iulie până vineri, 25 iulie la Secretariatul ISJ Neamț. Tot în această perioadă se ”repară” și erorile de transcriere greșită în baza de date computerizată a opțiunilor exprimate de elevi.

Rezultatele cererilor de soluțioanare a cazurilor speciale vor fi afișate joi, 31 iulie la sediul ISJ Neamț (str. Lt. Drăghescu, nr. 4A, Piatra Neamț).

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate