Search
luni 23 aprilie 2018
  • :
  • :

Filmarea accidentului în care un preot a fost grav rănit pe trecerea pentru pietoni în Tîrgu Neamț

Vasile A. în vârstă de 52 de ani, preot paroh la Biserica din Țolici, comuna Petricani, a fost grav accidentat pe trecerea pentru pietoni în orașul Tîrgu Neamț, ieri, 15 aprilie. (Detalii aici)

Accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni din fața Spitalului Orășenesc „Sf. Dimitrie” Târgu Neamț. Potrivit martorilor, preotul traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni, în momentul în care a fost lovit din plin de un autovehicul care circula dinspre Cetate Neamț spre centrul orașului. Părintele a fost preluat în stare critică de o ambulanță și transferat la Iași, iar viața sa e acum în mâinile medicilor și… ale lui Dumnezeu.

La volanul autoturismului era un tânăr de 22 de an din Tîrgu Neamț.  Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.

Între timp, membrii comunității înaltă rugăciuni pentru preot. Diseară, 16 aprilie, la ora 19.00 în biserica din Târpești s-a lansat un apel la rugăciune, ca mila lui Dumnezeu să se revese asupra preotului Vasile.

„Împreuna să ne plecăm genunchii în fața Domnului și să ne rugăm pentru părintele, cum și el s-a rugat de nenumărate ori pentru noi. La rugăciune vor participa toți preoții din comună și alți preoți din alte parohii.”, este mesajul transmis de Ioan Cristian Apostol, viceprimarul comunei Petricani.

Mai jos, filmarea producerii accidentului.

Atenție, imagini cu un puternic impact emoțional!


 

„A zburat ca o minge în aer, apoi a căzut. Era mult sânge… Șoferul avea viteză, cred că se întrecea cu o altă mașină”




11 comentarii la “Filmarea accidentului în care un preot a fost grav rănit pe trecerea pentru pietoni în Tîrgu Neamț

  1. Bumbea

    Dupa trecerea iernii trebuiau montate ,, cocoasele ” din cauciuc in locurile vulnerabile accidentelor : scoli, spital, Piata unde o femeie C.E a fost a 2 a oara accidentata pe str Plopului !!!! .S.au cumparat din bani publici , cine stie pe unde zac , la fel ca bancile si stalpii cu 3 brate din parcul mic si multe altele ..

    Raspunde
  2. EA

    CONDOLEANȚE FAMILIEI !

    LA INTERSECȚIA DE LA HUMULEȘTI ȘI NU NUMAI NU ESTE NIMENI DIN
    CADRUL POLIȚIEI CARE SĂ DIRIJEZE CIRCULAȚIA !

    ÎN SCHIMB STAU CA VIEZURII LA PÂNDĂ PE LA HANUL URȘILOR ȘI Î ÎN ALTE LOCURI BINEȘTIUTE DE ACUM NU NUMAI DE EI

    RUȘINE !

    Raspunde
  3. VAS

    SUTE DE EURO ÎNCASEAZĂ INSTRUCTORII AUTO ȘI LANȚUL ESTE INTERMINABIL PTR ELIBERAREA PERMISELOR DE CONDUCERE GOLĂNAȘILOR DE BANI GATA

    LA TOATE LICEELE MAJORITATEA ELEVILOR VIN CU MAȘINI DIN BANI MAI MULT SAU MAI PUȚIN CURAȚI

    Raspunde
    1. anonim

      sa respecte ce invata nu sa le dea parintii masini puternice si sa sfideze pe toata lumea sa-i sanctioneze drastic pe acesti nesimtiti care nu respeta nimic.Pacat de parintele si de altii care au sfarsit tot asa.D-zeu sa-l odihneasca !

      Raspunde
  4. Eu

    De ce a inceput sa alerge ca ultimul descreierat in fata masinii ? Va rog sa imi dati un raspuns care sa ma convinga ca nu pietonul a fost de vina.

    Raspunde
    1. Andreea Trăsnea

      Era deja pe trecerea de pietoni. Presupun că a văzut că vine cu viteză și a doua mașină și a încercat să lase liber sensul de mers al domnișorului conducător auto. Instinctul de a fugi înainte în loc de a da înapoi.

      Raspunde
      1. Viteza ucide

        Pe surse sigure, din partea unei rude:
        – cele 2 fetite care au trecut inainte de producerea accidentului erau fetitele lui.
        – este normal ca din instinct patern sa nu pregete nimic si sa incerce sa-si apere copiii?
        – a incercat, din pacate cu un pret groaznic de greu!
        – asa ca acest „Eu” , stiu ca e usor sa dai cu presupusul, dar daca acea intrecere criminala nu avea loc, putea Parintele sa faca si balet artistic pe zebra! Crede-ma, tot la ziar ajungea, dar in alte conditii!

        Raspunde
      1. TG

        Te opresti ca sa traiesti.
        Amadoi sunt vinovati: tanarul a depasit cu mult limita de viteza admisa iar parintele a facut sprintul final.
        Masina nu opreste la trecere decat daca pietonul intentioneaza sa treaca . Dar parintele de la primul pas pe trecere o rupe la fuga. A te asigura la traversare nu inseamna sa fii mai iute decat masina. E greu de spus ce viteza avea dar din imagine se vede ca masina opreste la 2 metri dupa trecere. Autoritatea care are drumul in grija a semnalizat corect trecerea ? Sunt 2 ,3 bucatele dintr-o zebra normala. La fel este si in fata Col Stefan – masinele opresc la ce a mai ramas din vechea zebra, dar au mutat-o mai incolo.
        Cand e sa fie de rau cam asa se-ntampla.

        Raspunde
    2. eu esti limitat

      Bai individ limitat, ce viteza este admisa la trecerea de pietoni? Victima s-a speriat cand a vazut cu ce viteza venea taranoiul. Este destul de clar ca taranoiul tau se credea la raliu. Dupa cum se vede in video se intrecea cu masina neagra din fata lui.

      Raspunde
  5. unu

    Unghiul din care se observa masinile venind din stanga e unul inseltor pentru ca nu poti vedea daca vine sau nu cu viteza. Practic a constat acest lucru dupa ce facuse pasul pe zebra, iar instinctul a fost sa se fereasca luand.o la fuga. Deci a observat ca masina e departe si a considerat ca are timp sa treaca , dar nu a anticipat viteza cu care vine bolidul datorita unghiului. Zebra e pusa chiar la schimbarea directiei (in mica curba) si prea aproape de intersectie. Greseala mare a soferului a fost ca el in loc sa ceara ajutor la trecatori sa anunte cat mai rapid camera de garda sau sa mearga chiar el sa anunte pentru ca era destul de aproape, in schimb el coboara si incepe sa.si analizeze masina, nepasandu.i de viata omului intins pe asfalt. Referitor la viteza e clar si din filmare ca se intrecea cu alt sofer , sperand ca cel din fata iar face cale libera de trecere. Adica cel din spate ar reactiona cu frana doar daca cel din fata face acest lucru. O zona proasta pentru a incerca astfel de intreceri pentru ca oricand te poti intersecta cu un „obstacol” in miscare. Si da pe aceasta portiune de drum , de la policlinica pana la stadion se merge nebuneste sau prosteste, neconstientizand viitoarele pericole ce le pot apare in cale. Pe anumite zone ., chiar daca esti pe trotuar , iti e si frica sa inaintezi decat dupa ce trec bolizii conduse de oamenii fara minte. Practic ei pe asta si mizeaza , ca noi pietonii sa ne ferim din fata lor , indiferent ca suntem pe trecere de pietoni sau cat mai aproape de bordura.

    Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *