Festival Medieval la Târgu Neamț

2

A început numărătoarea inversă pentru Festivalul Medieval din Târgu Neamț. Deja renumită, manifestarea susține ideea de a face o incursiune în trecutul istoric al zonei Neamţului având în vedere, în primul rând, promovarea Cetăţii Neamţ, a imaginii oraşului Târgu Neamţ și a județului Neamț și atragerea unui număr cât mai mare de turişti.

Anul acesta, Zilele Cetății Neamț (ediția a XVIII-a) au loc în perioada 29 iunie- 1 iulie. Atunci, orașul Târgu Neamț se va îmbrăca într-o manta a timpurilor de altădată.

Cavaleri și domnițe, la poalele Cetății Neamț

Organizatorii evenimentului pun la cale ultimele detalii pentru a veni în fața nemțenilor și a turiștilor cu un program complex şi atractiv.

Deschiderea oficială a evenimentului va fi vineri, 29 iunie, după care vor urma diverse manifestări cultural-artistice. În Parcul Cetate și la fortificația medievală de pe Culmea Pleșului,  vremurile de altădată vor fi aduse în prezent de cavaleri și străjeri, domnițe și spectacole live de muzică medievală.

Cei prezenți vor asista la turniruri, demonstrații de spadă,  prezentare de arme și tehnici de luptă, dansuri tematice medievale, spectacole de reconstrucție istorică, Treasure Hunt, parade cu torțe ș.a. Străjerii Cetății Neamțu’ vor fi gazde pentru numeroase ordine cavalerești din întreaga țară, dintre care îi amintim pe Cavalerii Cetăților Bârsei și Compania Ursului Brun, Paladinii de Terra Medies, Deutsches Freikorps, Străjerii Cetății Sucevii.

Povești din Europa Medievală în jurul Ceaunelor Fermecate

Organizatorii propun publicului și activități dedicate Anului Centenar- expoziții, atelier de confecționat însemne Centenar ș.a. În plus, de Zilele Cetății Neamț vin tineri din Polonia, Grecia, Turcia, Letonia și Croația cu Povești din Europa Medievală, în cadrul unui proiect Erasmus +.

Nu vor lipsi nici preparatele culinare traditionale. Cei veniți în parcul de la poalele Cetății Neamț vor putea să deguste bucate care mai de care, în cadrul Festivalului „Ceaunul Fermecat”.

Tot până în seara de duminică, 1 iulie, meșterii populari vor expune în Parcul Cetate obiecte tradiționale, lucrate cu dibăcie și migală.

Ne pregătim, așadar, de trei zile de poveste medievală aici, la Târgu Neamț, prin care frumusețea și unicitatea acestor meleaguri vor fi promovate, iar atenția publicului se va focaliza spre susţinerea patrimoniului istoric şi cultural local și judetean.

Finanțator principal al evenimentului este Consiliul Județean Neamț, iar Director de festival – Daniel Harpa, primarul orașului Târgu Neamț.

Organizatorii Zilelor Cetății Neamț ediția a XVIII-a/ Festivalului Medival ediția a V-a sunt Primăria orașului Târgu Neamț, Consiliul Județean Neamț, Complexul Muzeal Județean Neamț și Centrul pentru Cultură și Artă ”Carmen Saeculare”,Primăria orașului Tîrgu Neamț. Parteneri în cadrul evenimentului sunt Fundația Culturală ”Ion Creangă”, APDTN ”Valea Ozanei”, Asociația “Puzzle Optim East” , ATOR Târgu Neamț, Asociația ”Ținutul Zimbrului”.

29 iunie- 1 iulie, Târgu Neamț!

Andreea Trăsnea

2 Comentarii
  1. Alice spune

    Puteti sa ne dati un orar al manifestarilor ?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate