În sfârșit o veste cu adevărat bună pentru nemțenii cu datorii la bănci

3

De pe contul de facebook al deputatului PSD Ionel Arsene aflăm că:
Comisia Juridică a Camerei Deputaților a dat astăzi aviz favorabil proiectului de lege prin care creditele ipotecare pot fi stinse cu bunurile imobile ipotecate. Proiectul a primit votul unanim al deputaților juriști. ionel-arsene
Astfel, conform proiectului, persoanele care s-au împrumutat de la bancă și nu mai pot plăti datoria vor putea trece în proprietatea băncii bunul ipotecat, banca nemaiputându-se îndrepta către alte bunuri sau venituri ale debitorului. Până acum riscul era doar de partea clientului. În acest fel, un simplu cetăţean contracta un credit ipotecar garantat prin intermediul locuinței, iar dacă nu putea să îl mai plătească, banca lua casa, o vindea la ce preţ reuşea, iar cetăţeanul rămânea dator pe restul nerecuperat. Nici un risc pentru bancă, ci toate riscurile (şi paguba) erau de partea clientului.
Prin proiectul de lege aflat la Camera Deputaților se poate ajunge într-o situaţie de echitate: clientul își asumă riscul că, dacă nu plătește creditul, pierde tot. De asemenea, banca îşi asumă şi ea riscul ca proprietatea executată să fi pierdut din valoarea de piaţă.
Proiectul de lege vizează o corectă împărțire a riscului între bănci și persoanele care fac un împrumut. Până la acest moment nu exista o astfel de legislație care să îi protejeze pe cetățeni. În acest fel, li se face dreptate românilor care se împrumută de la bănci.
La votul din plenul Camerei Deputaților voi susține acest proiect de lege, deoarece va fi de un real ajutor nemțenilor pe care îi reprezint şi care se află în situaţii dificile privind creditele contractate în anii anteriori.

3 Comentarii
  1. cr spune

    Ma bucur ca Arsene e de acord cu aceasta masura aprobata de presedinele Iohanis!

  2. ioan spune

    Vai CR cum poti sa spui asa ceva? Daca l-ai intreba pe primar ar spune ca totul s-a facut cu sprijinul nemarginit, fantastic, real, omniprezent, al derutatului Arsene. Nici Craciunul nu vine in Tg Neamt fara ajutorul lui!

    1. cr spune

      ..exactttttttttttttttttt….dar Arsene ca Arsene…problema este la harpa care debiteaza atat de des asa ceva!Sa duci mapa lui Arsene e chiar o asa onoare??

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate