Incendiu pe str. Eternității, provocat de grăsimi căzute dintr-un cazan pe aragaz

0

Joi, 26 mai a.c., la ora 18:42, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu la o bucătărie de vară aflată într-o gospodărie de pe strada Eternităţii, oraşul Târgu Neamţ.

La locul indicat s-au deplasat opt subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ cu două autospeciale de stins incendii, constatând că ardeau, cu flăcări violente, tavanul bucătăriei de vară şi acoperişul acesteia, existând riscul imediat ca incendiul să se extindă la casa aflată la numai un metru de zona incendiului.

Proprietarul, în vârstă de 45 de ani, a suferit arsuri superficiale la nivelul mâinilor şi a fost transportat la spital de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Pompierii au stins în limitele găsite incendiul, în urma căruia a ars acoperişul bucătăriei de vară, construit din artereală din lemn şi învelitoare din şindrilă, în proporţie de aproximativ 80% (respectiv o suprafaţă de 25 mp.) şi tavanul din scândură, pe o suprafaţă de aproximativ 12 mp.

Cauza probabilă a incendiului: grăsimi căzute dintr-un cazan pe aragaz.

 

sursa: ISU Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate