IPJ Neamț: Acțiuni rutiere, toată săptămâna trecută

0

Polițiștii nemțeni au acționat în perioada 5- 9 aprilie a.c., pentru asigurarea fluenței traficului rutier și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave.

Având în vedere perioada premergătoare sărbătorilor pascale, cât și zilele de sărbătoare, când valorile traficului rutier cresc, polițiștii nemțeni au fost angrenați în acțiuni punctuale pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave.

Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 6 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 3 privind conducerea sub influența alcoolului, 2 de conducere fără permis de conducere și una de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.

Au fost aplicate 218 sancțiuni contravenționale, fiind reținute 47 de permise de conducere pentru încălcarea normelor rutiere, dintre care 33 pentru viteză excesivă, 5 pentru conducere sub influența alcoolului, 5 pentru depășire neregulamentară și 4 pentru alte abateri.

Totodată, în urma controalelor în trafic au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

IPJ Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate