ITM Neamţ vrea să reducă fenomenul de muncă la negru

0

ITM Neamţ va desfăsura în perioada 14 iunie– 31 august o acţiune de informare şi conştientizare cu privire la transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată.

Munca nedeclarată are efecte negative, pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung, atât pentru individ, cât şi pentru societate, precum şi pentru bugetul de stat, existând o relaţie interdependentă între plata contribuţiilor sociale şi impozitelor şi accesul la drepturile de asigurări sociale şi alte măsuri de protecţie socială.

De asemenea, consecinţele muncii nedeclarate se reflectă negativ şi în economie, prin distorsionarea mediului concurenţial. Astfel, angajatorii care utilizează muncă nedeclarată au mai puţine obligaţii financiare, aflându-se, prin urmare, în concurenţa neloială cu acei angajatori care folosesc toate tipurile de resurse şi depun eforturi reale pentru respectarea obligaţiilor legale ce le revin. Munca nedeclarată nu se poate manifesta decât cu implicarea celor două părţi, respectiv angajatorii şi persoanele care desfăşoară activitate, având la baza practici neloiale care diminuează simţul responsabilităţii necesar într-o societate în care o parte importantă a resurselor sunt destinate protecţiei sociale.

Obiectivele acţiunii urmăresc:

  • Cresterea gradului de conştientizare a entităţilor care pot avea calitatea de angajator şi folosesc forţă de muncă fără respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte consecinţele sociale şi economice pe care le produce munca nedeclarată;
  • Creşterea gradului de conştientizare a persoanelor care desfăşoară activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă în ceea ce priveşte consecinţele sociale şi economice pe care le produce munca nedeclarată;
  • Clarificarea unor aspecte în ceea ce priveşte modul de interpretare şi de aplicare a unor prevederi legale în domeniul relaţiilor de muncă;
  • Stabilirea măsurilor care se impun, pentru respectarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în vigoare în domeniul relaţiilor de muncă.

Grupul  tinţă:

  • Entităţile care desfaşoară activitate în domeniile ce înregistrează o incidenţă crescută a muncii nedeclarate: construcţii, exploatarea şi industrializarea lemnului, alimentaţie publică, agricultură, industria textilă, micul comerţ, micii transportatori, panificaţie, industria alimentară şi prestările de servicii;
  • Categoriile de persoane vulnerabile: persoane cu nivel de educaţie scăzut; persoane din zone izolate şi/sau defavorizate; tinerii şi copiii, pentru care consecinţele prestării unei activităţi în afara cadrului legal pot avea repercusiuni grave asupra dezvoltării fizice şi psihice ulterioare.

Acţiunile de informare  se vor referi la cel puţin următoarele aspecte:

  • principalele reglementări cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă;
  • elementele care trebuie inregistrate în registrul general de evidentă a salariatilor şi termenele de transmitere a acestora;
  • informarea angajatorilor cu privire la faptul ca în perioada următoare se vor intensifica acţiunile de control privind identificarea şi combaterea muncii nedeclarate, indiferent de domeniul de activitate;
  • consecinţele sociale şi economice pe care le produce munca nedeclarată.

 

sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate