Luna.doc#4 debutează la Târgu Neamţ

0

Timp de patru săptămâni, One World Romania la Școală va străbate țara cu patru filme documentare care vorbesc despre vârsta a patra și dreptul fiecăruia la o bătrânețe bine trăită.

Ajunsă la cea de-a IV-a ediție, LUNA.DOC, o lună de filme documentare în licee debutează joi, 16 noiembrie, la Târgu Neamț. Începând cu ora 12.00, în sala Casei Culturii „Ion Creangă” va avea loc un eveniment dedicat elevilor de liceu și nu numai, dar și bunicilor! Proiecția filmului documentar „Alice are grijă” va fi urmată de o discuție liberă despre lucrurile care separă și care apropie generațiile. 

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Înscrierile pentru profesori cu clase și grupuri organizate se fac prin completarea formularului: goo.gl/PFFBTJ. Elevii care vin singuri sau cu bunicii sunt așteptați doar cu carnetul de note.

Cea de-a patra ediție luna.doc încurajează dialogul între generații și prezintă bătrânețea într-o altă lumină. Deși rareori se vorbește despre discriminarea persoanelor în vârstă, ele reprezintă unul din cele mai vulnerabile grupuri sociale. Discursul public prezintă bătrânii ca neadaptați la viteza cu care se schimbă lumea, învechiți în gândire și obiceiuri, nefolositori societății, o povară în buget și în familie, explică organizatorii.

Cele patru filme documentare alese pentru Luna.doc#4 sunt  ALICE ARE GRIJĂ (Sander Burger | Olanda | 2015 | 75 min), AURUL TOAMNEI (Jan Tenhaven | Germania | 2010 | 56 min), DOUĂ BUNICUȚE ÎNVERȘUNATE (Havard Bustnes | Finlanda | 2013 | 77 min) și ORICE SE POATE ÎNTÂMPLA (Marcel Lozinski | Polonia | 1995 | 36 min).

Prin această manieră de abordare, se dorește sensibilizarea tinerelor generații în legătură cu bătrânețea- un subiect puțin discutat- și deschiderea unui dialog nu doar despre, ci și cu persoanle aflate în toamna vieții.

Detalii despre Luna.doc#4 găsiţi AICI (click).

Eveniment Târgu Neamţ AICI (click).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate