Lupta aviară anticorupție la Neamț

3

După cum poate observa toată lumea, județul Neamț este paradisul corupților. Tot ce se prinde este la nivel de avicola, adică numai găini. Câțiva polițiști șpăgari, un medic cu o mie de lei, un pădurar cu două căruțe de lemne și alte asemenea. Faptele de corupție adevărate, de milioane de euro, nu se vad. Pădurile care dispar nu întreabă nimeni de ele, zeci de vile ale bugetarilor apar de la an la an fără să se întrebe nimeni de unde au banii și așa mai departe.

De ce? Simplu. Toți sunt mână în mână iar atunci când se trezește vreun om al legii să vrea să facă el dreptate de capul lui cei vizați află ca prin minune ce li se pregătește și sunt prinși de cele mai multe ori cu temele făcute.

Că se întâmplă așa e lesne de bănuit. Vedem cu toții prin mai toate județele țării cum sunt săltați corupți adevărați cu prejudicii cu multe zerouri. Ce șansă ar fi ca județul Neamț să fie altfel decât toată țara și noi să nu avem astfel de mari corupți ? Zero.

Atâta timp cât noi am tot scris și chiar și la această oră putem să dăm exemple de cel puțin trei fapte de corupție nepedepsite cu prejudicii de peste jumătate de milion de euro, ne permitem să concluzionăm că lupta anticorupție la Neamț este doar o glumă aviară. Cei care se ocupă serios de anticorupție sunt de cele mai multe ori faultați de colegi sau de șefi, iar dacă răzbat li se taie aripile la procuror sau se face scăpat coruptul în instanță.

Este prea evident totul. Trecem cu toții zilnic pe lângă clădiri construite ilegal și cu bani murdari. Trecem zilnic pe lângă investiții supraevaluate mult. Ne întâlnim zilnic cu politicieni sau bugetari care știm cu toții că prin interpuși dețin afaceri serioase pe bani publici. Mergem cu toții la un spital sau la obținut tot felul de autorizații și știm că dacă nu avem pile sau mormanul de bani în buzunar nu rezolvam mare lucru. Totul este atât de evident și atât de intangibil încât a devenit normalitate.

E frumos cu nivelul declarativ de luptă anticorupție, dar cu tot respectul pentru profesioniștii care se luptă cu această corupție, ei înțeleg cel mai bine acest articol și știu cel mai bine că încă suntem la nivelul de luptă aviară și munca lor devine de multe ori maculatură pentru că așa e schema.

Iosub Robert

3 Comentarii
  1. Alex spune

    Cat timp avem la conducerea Romaniei votati condamnati penali si Neamtul e un judet cu multe voturi alocate celor de la putere ce vrei sa schimbi?? Raportul pensionarilor si asistatilor e mult mai mare decat a celor tineri ramasi in tara. Daca ar fi un impuls si din partea presei locale ar fi ok.

    1. ombun spune

      stai linistit cu impulsurile de genul asta!!!

  2. Alex spune

    Ombun sa ramai in tara sa muncesti si sa platesti tu pensii speciale si alte pagube pe care le mai fac cei de la putere.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate