Majorări pentru pensii și indemnizația de creștere a copilului

1

Indemnizația minimă de creștere a copilului se va majora, de la 1 ianuarie 2018, la 1.250 de lei, față de 1.233 de lei, cât este în prezent, potrivit unei Ordonanțe de urgență adoptată miercuri, 8 noiembrie, de Guvern.

Pentru asigurarea acestei majorări, indemnizația de creștere a copilului nu va mai fi raportată la salariul minim, ci la Indicele Social de Referință (ISR). În prezent, valoarea ISR este stabilită la 500 de lei, iar indemnizația va avea valoarea a 2,5 ISR.

Potrivit Ordonanței de urgență, începând cu 1 iulie 2018, va crește pensia minimă de la 520 de lei la 640 de lei, precum și punctul de pensie de la 1.000 de lei la 1.100 de lei.

Aceste măsuri vin la pachet cu reducerea procentului de plată către Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,75%, fără a fi afectată valoarea nominală din prezent. Mai precis, suma care este achitată astăzi către administratorii Pilonului II va fi cel puțin aceeași, anul viitor, dar scăderea procentului este necesară ca urmare a creșterii salariului mediu cu 20%, de la 1 ianuarie 2018, măsură pe care guvernul o are în vedere în perioada imediat următoare, se precizează într-un comunicat de presă emis de Executiv.

1 Comentariu
  1. ominformat spune

    PROPAGANDA IEFTINA,In realitate :Între vechiul salariu brut şi cel nou există un raport de 1:1,185. Pentru ca contribuţia la Pilonul II să fie, în valoare absolută, egală cu cea pe care am plătit-o până acum, atunci şi procentul care va fi prelevat în viitor să fie în acelaşi raport cu cel prelevat până acum. Prin urmare, aplicând acelaşi raport, noul procent trebuia să fie de 4,3%. Cum acesta e de 3,75%, rezultă că contribuţia efectivă va fi mai mică cu 15%. Efectul este imediat, direct şi cuantificabil: pensiile noastre private vor fi mai mici cu acest procent.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate