Manifestări dedicate zilei de 9 mai, la Târgu Neamţ
Marți, 9 mai, la Târgu Neamţ vor avea loc o serie de manifestări cu ocazia Zilei Europei, Zilei Independeţei şi Zilei Victoriei.
Locuitorii oraşului sunt aşteptaţi de la ora 11.00 în faţa Casei Culturii „Ion Creangă”, unde va fi arborat drapelul Uniunii Europene si va fi intonat Imnul Uniunii Europene. După alocuţiunile rostite de către primarul Daniel Harpa şi profesorul de istorie Emanuel Balan, cei prezenţi vor asista la un program artistic susţinut de ansamblurile folclorice „Ţinutul Zimbrului”, „Ozana” şi „Plăieşii”.
Manifestările continuă în sala mare a Casei Culturii, unde, începând cu ora 12.30, Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din Târgu Neamţ desfăşoară proiectul educativ intitulat „Cinste Eroilor”. Va avea loc simpozionul Semnificaţia Zilei Europei, cu participarea prof. univ. Dorin Mihai de la Universitatea „Gheorghe Asachi’ Iaşi şi a profesorilor Ioan Arsintescu, Roxana Filip, Diana Spiridon, Constantin Pascu.