Misiuni de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din al Doilea Război Mondial

0

Luni, 02.03.2015, la ora 12:57, un bărbat, care executa lucrări pentru realizarea reţelei de canalizare în gospodăria sa, din localitatea Văleni, a anunţat, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, că a descoperit o puşcă. La locul indicat s-a deplasat echipa pirotehnică, formată din trei subofiţeri, şi a ridicat o carabină cal. 7,92 mm., în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii în condiţii de siguranţă. Militarii au cercetat zona, pe o suprafaţă de 50 mp, fără a descoperi alte elemente de muniţie.

 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ reaminteşte modul corect de comportare la descoperirea unor elemente de muniţie:

  • Anunţaţi imediat evenimentul, prin apel la „112;”
  • Nu atingeţi elementele de muniţie, declanşarea acestora poate duce la rănire sau chiar deces;
  • Izolaţi zona şi nu permiteţi nimănui accesul în apropierea elementelor de muniţie, până la sosirea echipei pirotehnice, singura abilitată să execute misiuni de asanare a teritoriului, în condiţii de siguranţă.

 Pentru a preveni producerea unor incendii, având în vedere folosirea focurilor de curăţenie în gospodării, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ reaminteşte nemţenilor:

  • Să nu aprindă focul de curăţenie atunci când bate vântul, deoarece acesta poate purta scânteile către locuinţa din gospodărie sau chiar către gospodăriile vecine, unde pot izbucni incendii.
  • colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
  • executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
  • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  • supravegherea permanentă a arderii;
  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
  • interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate