„Muzeele – repere în peisajul turistic”: dezbatere la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț

0

 Sâmbătă, 8 aprilie, la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț va avea loc, de la ora 12.00, o dezbatere pe tema „Muzeele – repere în peisajul turistic”.

Activitatea este organizată de Complexul Muzeal Județean Neamț și se adresează reprezentanților agențiilor de turism din zonă, ONG-urilor, firmelor de transport, instituțiilor de cultură, agenților economici și tuturor celorlalți nemțeni interesați de peisajul turistic și cultural, care sunt invitați să își facă cunoscute opiniile, sugestiile, ideile, astfel încât să poată fi creat un cadru potrivit pentru o mai bună dezvoltare turistică a zonei.

dezbatere muzeuNu întâmplător am ales ca acest tip de dezbatere să fie organizată la Târgu Neamț, în special pentru că acolo se află cele mai vizitate muzee aflate în administrarea noastră. Este vorba despre Muzeul Cetatea Neamț și Muzeul Memorial ,,Ion Creangă” – Humulești, care atrag anual un număr important de vizitatori, ceea ce contribuie la sporirea impactului turistic al zonei. Desigur, alături de aceste instituții muzeale și de celelalte aflate tot în administrarea noastră – Muzeul de Istorie și Etnografie și Casa Memorială ,,Veronica Micle” -, în perimetrul orașului Târgu Neamț mai sunt o serie de obiective turistice și culturale care merită integrate într-un sistem complex, astfel încât impactul economic pentru această zonă să fie cât mai mare.

Principalul obiectiv al acestei întâlniri este acela ca participanții să își poată expune opiniile și soluțiile, cu scopul de a putea fi schițat un cadru general de acțiune prin care, inclusiv muzeele să-și poate aduce aportul la dezvoltarea turistică a zonei.

Diversitatea patrimoniului istoric, etnografic și memorialistic este un factor esențial în promovarea instituțiilor noastre muzeale, care pot fi considerate și un foarte bun vector de imagine local și regional, se arată într-un comunicat de presă emis de Complexul Muzeal Județean Neamț.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate