Neamț: Un copil a descoperit trupul neînsuflețit al unui bărbat, într-o mașină
Mihai A., un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost găsit fără suflare în propria maşină, pe un câmp din satul Boiştea, comuna Petricani – Neamţ.
Descoperirea macabră a fost făcută marţi, 4 iulie, de un minor, care s-a apropiat de autoturism, cunoscându-l pe bărbat. A crezut că doarme, însă fiindcă acesta nu a reacţionat, copilul s-a speriat şi a fugit în sat, potrivit surselor noastre. Localnicii au sunat la 112 în jurul orei 11.00. Echipajul medical ajuns la faţa locului a efectuat manevrele de resurscitare, fără indicaţii de şoc. Bărbatul era decedat.
Lui Mihai A., din satul Boiştea, cunoscuții îi spuneau Dorel. Era tatăl a patru copii și a fost un om gospodar la viața lui. Deţinea teren agricol în zona unde a fost găsit decedat. Potrivit localnicilor, s-ar fi dus să verifice recolta. Bărbatul era în evidenţa medicilor cu afecţiuni cardiace şi diabet. Nu prezenta urme de violenţă pe corp. Cel mai probabil, i s-a făcut rău şi s-a aşezat în maşină ca să-şi revină.
Nu şi-a revenit. Acum, rudele lui se pregătesc de înmormântare.
Andreea Trăsnea
Dacă prin gospodar vreți sa spuneți hot și diavolul întruchipat, sunt de acord.
La noi in sat cine muncește și are de toate e hot și cine bea in crâșmă e gospodar.