Nemultumirile targ nemtenilor

12

      Cu toții ne plângem, mai des sau mai rar, de anumite lipsuri sau probleme, care par atât de normale în orașul și secolul în care trăim. Unii nu au tăria să le rostească cu glas tare când sunt întrebați. Le este rușine să mărturisească faptul că duc o viață sub nivelul mediu, că au datorii pe care nu le pot achita, că muncesc pe un salariu de nimic sau că nu au un loc de muncă.

      Majoritatea oamenilor și-au pierdut speranța că le va fi mai bine. Mă refer la cei care ÎNCĂ locuiesc în Târgu Neamț. Din nefericire, tinerii pleacă în străinătate, unde fac munca de jos, deși au studii superioare. Își lasă bătrânii și copiii acasă, iar aceștia supraviețuiesc aici cu banii primiți de la rudele plecate.

      Cel puțin jumătate din locuitorii orașului Târgu Neamț sunt persoane de vârsta a treia, iar bătrânețea înseamnă, totodată, probleme de sănătate. Nu puțini sunt cei care se plâng de situația sistemului medical: lipsa de interes a doctorilor, condițiile din Spitalul Orășenesc, necesitatea de a da șpagă pentru a ți se acorda atenția necesară, medicamentele scumpe.

      Nu am întâlnit niciun cetățean care să afirme că e mulțumit de pensia lui, ba dimpotrivă, toți susțin că banii sunt insuficienți pentru un trai decent.

      Adolescenții sunt nemulțumiți în general de inexistența unor locuri de distracție în oraș. Și-ar dori reabilitarea ștrandului din parcul de la poalele Cetății Neamț.

      Gropile de pe străzile orașului sunt un alt motiv de fustrare. Nu puțini sunt cei care afirmă că își strică mașinile și consideră că plătesc degeaba impozitul.

      Totuși, lipsa locurilor de muncă pare a fi problema principală în Târgu Neamț. Bărbații muncesc cu ziua, la negru, pentru a pune un ban pe masă. Lista locurilor de muncă existente conține doar joburi pentru persoanele necalificate, iar cei cu studii superioare sunt dezavantajați de aptitudini și diplomele obținute, fiindcă angajatorii nu își permit să-i plătească cu o sumă mai mare decât salariul minim pe economie.

      Nemulțumiri au și angajații, fiindcă sunt nevoiți să muncească peste program, dar primesc la sfârșit de lună un salariu insignifiant comparativ cu cheltuielile lunare.

      Am descoperit și o parte din nemulțumirile personale ale unor târg nemțeni: inexistența becului pe stâlpul de iluminare publică, vecini cu probleme psihice, rezultatele dezamăgitoare obținute de echipa locală de fotbal Cetatea ș.a.m.d.

      Citiți în continuare nemulțumirile târg nemțenilor care au avut amabilitatea și curajul de a le rosti cu glas tare:

       Lenuța, 62 ani: Stau pe strada Eternității. O parte de stradă e asfaltată. Toarnă ciment câte 10 metri pe an… în ritmul asta ajung în fața porții mele peste 10 ani! Trec mașinile pe acolo și lasă o colbăraie de înghițim numai praf.

Mă mai deranjează că trebuie să dau bani la doctori. Nu-și cer, dar se așteaptă să le pui în buzunar.

Firma la care lucra soțul meu a dat faliment acum 10 ani. De atunci nu a mai lucrat, fiindcă de la o anumită vârstă, nimeni nu te mai angajează. Ca bărbat, iese la pensie de drept la 65 de ani, mai are doi ani de așteptat ca să poată lua acel venit, pentru atâția ani de muncă. Asta e dreptate?

      Elena B., 22 ani: Termin postliceala și mi-e frică fiindcă nu o să am unde lucra. Ca să intri asistent medical, trebuie să dai 100 de milioane șpagă, plus că ai nevoie de relații, că altfel nu-ți ia banul. Așa am auzit și nu m-ar mira dacă e adevărat.

O nemulțumire mai minoră e faptul că vara aș prefer să merg zilnic la strand aici, în Târgu Neamț, nu doar de două, trei ori la Piatra Neamț. Vechiul ștrand ocupă un sfert de parc, e mare și ar putea fi reamenajat. Ar face Primăria bani, ar fi și târg nemțenii mulțumiți.

      Costi V., 27 ani: Sunt nemulțumit de întregul sistem, dar cel mai mult mă enervează lipsa de interes pentru tineri. Sunt căsătorit, amândoi avem studii superioare. Stăm în chirie, eu am un salar de 1000 de lei, iar nevasta are câteva zile de când lucrează la un bar, chelneriță, deși a terminat Facultatea de Drept! E frustrant! Suntem nevoiți să împrumutăm bani lunar ca să putem supraviețui. Așa merită tratată o familie de tineri care a ales să rămână acasă în loc să migreze în străinătate? Nesimțire maximă!

      Mihai, 65 ani: N-am femeie, asta mă deranjează. În rest, nicio problemă, orașul pare din ce în ce mai la locul lui.

      Simona, 39 ani: Am un nebun în bloc! Vorbesc serios. Toți vecinii se plâng, s-au dus și la poliție, dar nimeni nu face nimic. E bolnav psihic, a fost și pe la Iași. Bate prin pereți noaptea, pe la 2,3. Are părinți care stau la casă și am înțeles că mama lui ia și pensie de însoțitor, deși el stă singur. Măcar să-l ia acolo cu ei, să aibă grijă de el. Vecina de dedesubt e înnebunită de cap. Stă singur în garsonieră, pe strada Mărășești, bloc B36

      Valentin H., 26 de ani: Principala mea problemă sunt drumurile din oraș, sufăr, dacă se poate spune așa! În afară de centru, nicio stradă nu e cum ar trebui să fie. De exemplu, pe strada mea (str. Eternității) e pietriș și sunt gropi. Măcar să dea cu lama și să îndrepte, nu mai zic să pună ceva peste. Plătim impozit la mașină.. pentru ce anume?! Iarna, de cele mai multe ori, nu trecea nimeni cu lama până nu trimiteam mail la Primărie.

Și șanțul săpat lângă azilul de bătrâni, unde ți se rupe mașina! De fap, nu e doar un șanț, sunt DOUĂ!

Încă ceva: intersecția de la Humulești! Se oprește în intersecție ca în pădure, fiecare cum vrea, iar poliția trece și nu face nimic de obicei. Dar dacă aș parca eu pe trecerea de pietoni, în secunda doi ar fi pe mine. Nu mi se pare corect!

Nu ne rămâne decât să sperăm că va dispărea indiferența asta!

      Ioana R., 81 ani: Am 4 milioane pensie după 37 de ani vechime. Am noroc că mai pun un cartof, o ceapă în pământ. Dau 3 milioane pe pastile, nu mai zic de lumină, cablu, apă, butelie. Abia îmi ajung banii de pe o lună pe alta. Numai eu știu cum mă chinui la anii ăștia. Mi-a murit și bărbatul, copii îs plecați în lume. Să n-ajungi fata mamii zilele mele!

      Diana P, 17 ani: Problema mea e că părinții mei au fost nevoiți să plece în străinătate, iar pe mine m-au crescut bunicii. Am de toate, haine de firmă, bani de o ieșire, însă asta nu compensează lipsa lor. Inițial, au zis că se întorc acasă după ce termină de achitat datoriile, dar acum vor să vin eu la ei, să rămânem definitiv în Franța. Se gândesc că acasă nu și-ar găsi de muncă și așa e. Să creeze joburi pentru oameni și să-i plătească la nivelul Uniunii Europene, altfel în 20 de ani vor fi numai bătrânii și cu primarul în Târgu Neamț!

Altă problemă o am cu cei de etnie rromă. Preferam prezența câinilor vagabonzi, măcar ăia nu te scuipă dacă nu le dai ceva!

      Florin, 55 ani: N-am unde munci, asta e problema. Nu că nu vreau sau că nu știu să fac nimic. Nu e unde! Și dacă n-ai un venit lunar, trăiești numai în stres că, ba îți taie lumina, ba gazul. Nu ma zic de copii, care au așteptări de la tine, să le cumperi de toate. Cum să le zici că n-ai cu ce?! În curând ar trebui să ies la pensie, până atunci… muncesc cu ziua pe ici, pe colo.

      Cristina T., 32 ani: Gropile de pe străzi! Lunar, trebuie să duc mașina în service. Nu-mi dă nimeni bani s-o repar. Du-te pe la autogară sau pe Mărășești înspre Brusturi și-o să înțelegi la ce mă refer. Pentru ce plătesc atâția bani pe impozite?!

      Iulian D., 26 ani: Străzile sunt pline de gropi. Mici, dar suficiente încât să-ți zdruncine mașina. Strada Mihail Sadoveanu, Humuleștii noi. Toți stâlpii au bec, numai ală din fața casei mele nu are. Nu că e ars, nu are deloc! Vreau și eu bec pe stâlp.

      Costică, 52 ani: În primul rând, nu avem unde lucra. Dacă găsești, vor să muncești 12 ore pe zi pentru 7, 8 milioane pe lună. Nu-ți convine, te dă afară și aduce alt prost care tace. Lipsa locului de muncă îmi deterirorează toată viața!

      Ionuț, 31 ani: Jandarmii din piață nu fac nimic toată ziua, doar se plimbă de ici- colo. E plină zona de țigani, s-au înmulți de când e cald afară, dar nimeni nu îi alungă.Ți-e și greață când îi vezi acolo, unde se vând gogoși. De multe ori, nici nu mai cumpăr, mă duc să iau de unde e mai scump, altfel nu îi pot mânca.

Și golăneala de la Rapid. Pe la 2, 3 noaptea ies din bar, țipă, se bat… nu știu. E periculos pentru oricine trece. Eu aud totul, stau în zonă și nu am termopane. Noroc că-mi pun dopuri în urechi

      Mirela S., 17 ani: M-am săturat de țigani! Mi-e și frică să merg prin gangul de la piață sau pe străzile lăturalnice. O dată, a sărit un țânc să-mi fure telefonul din mână! Nu mai zic ce miros și ce mizerie lasă după ei.

În rest… alocația! Îmi cumpăr trei caiete, două pixuri și s-a terminat “venitul” meu lunar. E mama în Italia și-mi trimite ea bani. De ce crezi că a plecat de acasă? Nu găsea de muncă aici, încă o nemulțumire în orașul nostru mult iubit, din cauză că nu sunt joburi, pleacă toți tinerii (20-35 de ani) din Târgu Neamț. Cel mai probabil, și eu voi fi nevoită să plec după ce îmi termin studiile, deși nu vreau!

      Valentin S., 26 ani: Câinii vagabonzi! Îi urăsc, mor de ciudă când îi văd că trec pe lângă mine. Ce-i drept, sunt mai puțini, dar tot sunt. Și persoanele de etnie dubioasă: cer bani și, dacă văd o fată sau un copil, îi intimidează. Dacă nu primesc bani, scuipă și înjură.

O altă nemulțumire e că în Târgu Neamț nu există o farmacie nonstop. Dacă te iau durerile în miezul nopții, stai așa până dimineață. Măcar să facă una la Spital, că tot au personal zi și noapte acolo.

Și mai am o nemulțumire: Cetatea a lăsat-o moale în ultimul meci!

      Vasile D., 31 ani: Mă deranjează faptul că nu se ia o atitudine fermă în privința minorității rrome. Restul nemulțumirilor le păstrez pentru mine… deocamdată!

      Ileana F., 59 ani: Au tot schimbat locul trecerii de pietoni. Nu mai știu pe unde să trec strada, ieri era să mă calce o mașină la Policlinică în față! Oricum, peste tot e vopseaua ștearsă. Să le dea cu o badana de var din când în când!

Și să facă ceva cu doctorii, să le dea salarii mari ca să nu mai fim nevoiți să băgăm noi mâna în buzunar, că nu avem de unde!

      Aneta, 80 ani: Acum 40 de ani s-a făcut canalul de scurgere exact în spatele casei mele, la 1-2 metri distanță de temelie. Au trecut mulți ani de atunci, iar casa a îmbătrânit. Bărbatul meu a încercat să consolideze zidurile canalului, dar a murit acum 4 ani. Nimeni nu vine să vadă, să facă ceva acolo, să întărească zidurile. Mi se duce casa la vale! Aș plăti eu pe cineva să repare, dar cu ce bani?! Am patru milioane pensie…

      Eugen, 61 ani: Am de toate…numai sănătate nu. Nemulțumirea mea e doar când mă duc la medic. Până nu scot ceva din portofel, nu mă bagă în seamă, mă tratează ca pe un cerșetor dacă nu le dau dreptul.

Și mă mai deranjeză lipsa de respect a copiilor din ziua de azi. Nu au cei șapte ani de acasă, abia dacă zic “bună ziua”, fumează, beau, se droghează și trec prin școală ca gâștele prin apă.

      Paul C., 24 ani: Am multe nemulțumiri, dar cea pe care aș vrea s-o scrieți cu majuscule e legată de CERȘETORI! Sunt oripilat de micuții mucoși care se țin după tine zeci de metri, „să le dai un bănuț”.

Sensul giratoriu de la Humulești. De ce l-au scos? Era mult mai fluent traficul. Și încă o problemă: parcările de pe Aleea Târgului… sunt INEXISTENTE!

      Maria A., 44 ani: Cea mai mare nemulțumire e că școala nu mai e școală. Am un băiat de 15 ani. Am dat bani pe uniforme, dar cică nu e obligatorie, o poartă numai la ocazii speciale. Vine acasă și-mi spune că fac glume colegii pe seama lui, că el nu are cămașă de la nu știu care firmă scumpă! I-aș cumpăra, dar nu îmi permit, am 8 milioane de lei salariu și 3 copii de întreținut! Din alocație, nu-și pot cumpăra nici măcar o pereche de blugi, e bătaie de joc. Și se mai bat cu pumnul în piept că suntem în UE…

      Paul A, 38 ani: Plopii din fața Judecătoriei Târgu Neamț! M-a prins ultima ploaie sub acel copac și acolo era să rămân… Din cauza vijeliei, a căzut o creangă groasă la 2 mm de mine! Să taie ce-i uscat.

În rest… salarii mici, prețuri mari, ca peste tot în România. Nu e de mirare că orașul ăsta e populat de oameni în vârstă și copii mici. Tinerii pleacă în străinătate fiindcă n-au încotro. Și dacă dau de gustul banului, nu se mai întorc în sărăcia de acasă. Să facă locuri de muncă, să plătească bine, altfel în câțiva ani de zile, locul ăsta rămâne pustiu!

      Georgiana F., 20 ani: Noi, tinerii, nu avem unde să ne distrăm în oraș. În afară de Royal și Forest, nu mai e niciun club ca lumea în Târgu Neamț. Trebuie să mergem la Ocea, la discotecă. Altă distracție, alți bani pe taxi! Și nici McDonalds nu există în oraș, toți facem naveta la Piatra Neamț sau la Suceava când ne este poftă de un happy meal! Mă duc de trei ori la Piatra și de patru ori la Ocea și-am terminat salariul lui tata! Apropo de navetă… cam toți mergem vara tot la Piatra, la ștrand. Avem în Târg, bazinul din Parcul de la Cetate, dar e în paragină de când mă știu…

      Dragoș, 47 ani: Salarii mici. Asta spune totul. N-ai bani, ai probleme cu facturile, cu nevasta, cu copii care au pretenții de la tine să le dai… ăștia mici nu știu de “nu”. Dacă ceri mărire, te dă afară, stau destui la rând, să intre în locul tău.

Am o problemă și cu țiganii, care au ieșit în ultima lună ca ciupercile după ploaie. Nu sunt rasist, nu e vorba de nație, e vorba de ăștia care stau cu mâna întinsă sau se leagă de copii și bătrâni dacă nu primesc bani. Să-i strângă și să-i ducă pe pustii!

      Maria, 16 ani: Nu merge netul în Parcul Central! Apare rețeaua, se conectează, dar nu pot deschide nicio pagină. Să rezolve problema sau să-l scoată de tot. Și aș vrea să am unde merge vara la plajă, în afară de malul Ozanei, unde se adună toți țiganii și ești nevoit să pleci până la urmă. Să facă ștrandul din parc de la Cetate, să ne răcorim acolo când e frumos afară. Mai degrabă beau un suc și-mi cumpăr o înghețată aici, în Târgu Neamț, decât să dau bani pe autobuz și să pierd atâta timp până la ștrandul din Piatra. Oare îl vor face până împlinesc eu 30 de ani?!

      Denisa, 18 ani: Țiganii! Oriunde îți întorci privirea, e imposibil să nu dai de doi, trei pe stradă. Am impresia că se transformă Târgu Neamț într-o caravană. Degeaba se plantează lalele prin oraș, degeaba avem atâtea puncte de interes turistic. Imediat după ce se dă jos din mașină (dacă apucă) turistul e asaltat de copii de etnie rromă sau femei cu bebeluși în brațe, care cerșesc insistent și strică toată imaginea orașului. În curând, se va schimba denumirea în Târgu ȚIGĂNESC!

      Alexandra, 22 ani: Pe mine mă deranjează promisiunile inutile care se tot fac cu referire la canalizarea de pe strada Cetății. Un lucru e relativ bun, au adus de vreo săptămână o parte din material și le-au împrăștiat pe toată lungimea străzii. De atunci, n-am văzut pe nimeni apucându-se de lucru. Când vor începe lucrările, numai ei știu!

      Vasile C., 45 ani: Iau 10 milioane salariu lunar și muncesc zilnic de la 7.00 la 15.00. Era să mă dea afară când am cerut mărire. Ce faci cu 10 milioane în ziua de azi? Plătești două facturi pe timp de iarnă, apoi mori de foame! Am copil la facultate, noroc că ia bursă, altfel trebuia s-o abandoneze.

Ne ferește Dumnezeu de boli, că oricum nu ne-am permite să ne tratăm. La spitalul din oraș, sunt aceleași condiții de 100 de ani, iar doctorii- majoritatea cu nasul pe sus, se uită la tine abia după ce le umbli la buzunarul de la halat. Dacă le dai puțin, nu e bine. Dacă le dai mult, se sperie că ești pus de Poliție. Acum 7 ani s-a dus tata pe picioarele lui la Spital. După o săptămână sau două, când l-au externat, l-am scos în cărucior, nu se putea ține pe picioare singur. Și de-atunci, zace la pat.

      Mihai R., 69 ani: Am pensia mică. Nici nu ți-aș zice mai multe, că mi-e rușine de cum am fost și cum am ajuns la bătrânețe, după atâția ani de muncă grea.

Și lumea nu mai are bun simț, copii sunt din ce în ce mai sălbatici, nu știu ce îi învață la școală. Anul trecut am călcat strâmb din cauza unei gropi pe care nu am văzut-o. Au trecut oameni pe lângă mine, dar unul nu mi-a dat o mână de ajutor să mă ridic.

Nu am întâlnit pe nimeni care să se plângă de lipsa culturii sau că n-ar avea patriotism. Nici de lipsa atitudinii în rândul târg nemțenilor. Câți dintre noi iau atitudine în fața unei nedreptăți? Câți au curajul să-și ceară și să-și susțină drepturile?

      Ioana, 39 ani: Salarii de mizerie și muncă multă. N-ai ce comenta, trebuie să taci și să înghiți, că alt loc de muncă nu găsești în Târgu Neamț. Și banii ceruți periodic pentru parohie. Eu nici nu mă duc la biserică,când e sărbătoare, merg la mănăstire. M-a amenințat dascălul că daca nu plătesc contribuția , nu vine preotul să sfințească mormântul părinților. Nu pot să vă dau nume, că o să am probleme daca spun cine!

      Problemele târg nemțenilor nu uimesc pe nimeni, par banale pentru unii. Anormalitatea a devenit normalitate. E normal să nu ai unde munci, e normal să dai bani doctorilor, e normal să-ți plece părinții în străinătate ca să te poată întreține, e normal ca tinerii sa nu-și poată întemeia o familie acasă, fiindcă nu-și permit o locuință sau creșterea unui copil. Tragic este faptul că problemele persistă, nu își găsesc rezolvare.

Andreea Trăsnea

 

12 Comentarii
  1. nicu spune

    Destul de reale problemele targnemtenilor care o duc din ce in ce mai rau financiar sau a celor care nu au unde sa.si petreaca timpul liber ,pentru ca UNII sunt ocupati mai mult cu plantatul de panselute si prezente pe la diverse festivitati care le ocupa timpul necesar pentru gasirea de solutii ce pot relansa acest oras.
    Dar , la fel de adevarat, e ca sunt si o categorie de targnemteni ( destul de consistenta) care o duc destul de bine financiar. De ce zic asta ? Prin prisma cumparaturilor pe care le fac pe la magazine ( iesind mai tot timpul cu cosurile pline) , si in al doilea rand , prin sufocarea traficului cu masinutele care nu mai contenesc sa stea prin parcare , pentru ca targnemteanul are lovele de gaz ca sa tot faca plinuri si sa o frece toata ziua pe faleza .
    Cunosc multi care s.au obisnuit sa .si duca copilul la scoala cu masina , desi stau la cateva strazi , sau unii care nu se duc pana la Geneza ca sa.si cumpere ceva de mancare fara masinuta, desi are de mers cam 100 m.
    De ce nu ar face un pic de miscare si sa ma lase taraboantele pe dreapta, habar n.am ? Si nu o sa pricep niciodata judecata unor astfel de specimene.
    Nu faci decat sa sfidezi pe un amarastean de langa tine , care poate nu are dupa ce bea o cana de apa , iar tu trebuie sa te urci din scara direct in masina pentru a merge pana la magazinul de pe colt ca sa.ti iei un pachet de tigari !!
    Va spun eu de ce. Daca sunteti curiosi. Pentru ca astfel de specimene castiga banutul mult prea usor , nemuncit si transpirat , pentru ca au descoperit diverse solutii de cum sa prosteasca lumea. Iar astfel de solutii le cam dau aripi si cam uita de lungul nasului sau de greutatile pe care le pot avea cei de langa el.
    E ca si cum te.ai duce in fiecare zi si la scoala sa lingi inghetata in fata colegilor, desi aia poate nu au bani de un biscuite.
    Daca ar vrea neaparat sa linga inghetata dupa inghetata , atunci ar face mai bine sa o suga in alta parte. Nu in vazul tuturor si cu o greata din aia sfidatoare fata de cei din jur , care poate au avut mai putin noroc pe lumea asta , ca sa se intalneasca si ei cu un loc de munca satisfacator sau sa fi avut si ei parte de parinti cu o mai buna potenta financiara.

  2. cozmin spune

    Nicu,din cate inteleg eu,poate ma insel,pe tine te deranjeaza existenta unor clase sociale diferite dpdv financiar si ai,vaga impresie,ca toti cei care au bani i-au obtinut,neaparat,prin „fraudarea” altora.Tin sa-ti spun ca insusi Dumnezeu nu a facut oamenii egali,cu atat mai mult nici un sistem politic sau social.Sunt de acord sa blamam opulenta,dar a blama existenta diferentelor sociale implica distrugerea a ceea ce am obtinut in mii de ani de existenta,adica „societatea”!Scuza-ma daca nu cred ca existenta diferitelor clase sociale este o problema ci mai degraba un principiu de baza al societatii,scuza-ma ca daca,dupa ani de munca,eu cobor din masina si altii coboara din faeton…tocmai din idei din astea a pornit si antisemitismul si a aparut comunismul!Hotaraste-te :vrei democratie sau totalitarism!P.S.:Nu am vrut in nici un fel sa te ofensez,iti respect parerea ,doar ca eu am una diferita de a ta!

  3. Tiberiu Sebastian spune

    Sunt un tanar de 30 de ani si de 5 ani am lasat Romania, în special Targu-Neamt, orasul copilariei mele si despre asta urmaresc zilnic stiri si noutati despre orasul cetatii. Acum ma aflu în Italia, lucrez în domeniul modei si vreau sa va marturisesc ca totul e diferit începand de la nivelul de trai, cultura si timp liber, din pacate am ramas cu mult timp în urma dar nici nu vrem sa ne schimbam mentalitatea. Cat despre venituri indiferent ca e vorba de pensi, salarii sau alocatii de stat pentru copii, aici statul îsi ocroteste CETATENII chiar daca sunt STRAINI. De exemplu daca te vede ca ai un venit de 500 € pe luna, te chiama la primarie si-ti da bonuri de masa în valoare de 150 € pe luna, plus ca-ti deconteaza facturile la apa, lumina, telefon, caldura, a analize medicale cat si o parte di chiria platita iar asta nu înseamna cersetorie. Cea mai mare problema sunt si aici ROMII cate ne fac de rusine, nu muncesc dar stai cu mana întinsa. Eu lucrez si despre asta sunt platitor de taxe si impozite si nu astept nimic de la stat însa o duc mult mai bine decat în tara mea. Preturile sunt mult mai mici iar ofertele sunt cel mai mare bum economic începand de la mancare, haine, încaltaminte, produse sanitare, parfumuri, etc pana si la facturi îti aplica cost social, totul Este rentabil. În legislatia muncii daca patronul nu-ti plateste salariile pe ultimele 3 luni intervine statul si-ti plateste salariile plus lichidarea pentru perioada lucrata, în cazul în care nu-ti permiti un avocat în instanta la fel îti angajezi un avocat privat la alegere si faci asa zisul PATROCINIO în italiana iar avocatul îti apara interesele salariale ca primeste multi bani în numele salariatului. În cazul în care patronul te da afara din firma farà nici-un motiv, judecatorul te repune în cariera postului lucrat plus ca-l obliga pe patron sa-ti plateasca salariile pentru perioada nelucrata, despagubiri patrimoniale, biologice, Morale, profesionale plus concedii, ore suplimentare, sarbatori Nationale si religioase. Ca salariat în caz de accident de munca esti asigurat de I.N.A.I.L, nu platesti nimic, practic institutul pt accidente în munca îti pune la dispozitie spitalul si echipa de medici pentru orice tratament si interventie chirurgicala farà sa platesti nimic, aici nu se merge cu Mita la medic sau asistent ca te denunta imediat si te aresteaza, pana si modul de-a vorbi cu pacientul este foarte diferit. Tot ca salariat la asa zisul institutul de protectie sociala (I.N.P.S) care se ocupa de pensionari, someri, salariati ai un cont privat în care poti sa-ti controlezi contributiile platite de angajator în ore, saptamani, luni si suma platita farà sa platesti nimic. Totul Este transparent, si la banca daca ai deschis cont curent pentru orice venit, banca îti trimite acasa prin posta odata la trei luni extrasul de cont curent cu intrari si iesiri si alte cheltuieli. În transportul public fie si cel feroviar sunt trei tipuri de trenuri de mare viteza asa numitele SAGETI, sageata Rosie (freccia rosa) care merge cu 360 de Km pe ora, sageata argintie (freccia Argento) care merge cu 280 de Km pe ora, sageata Alba (freccia bianca) care merge cu 200 de Km pe ora si au preturi imbatibile, daca îti faci la ei card farà sa platesti nimic îti dau oferte, de exemplu iarna platesti la sageata Rosie pentru un bilet dus întors 9 €, acelasi preturi le aplica si pentru Venezia, Florenza (Firenze) Bologna, Torino si multe alte orase. Asa ca marele Ponta sa nu se laude cu sageata olteneasca care merge cu 160 de Km pe ora. Trenurile sageata Rosie si argintie din Italia au internet, televizoare, restaorante, personal de curatenie la bordul trenului, controlorii nu permit sa mergi cu nasul, exista politie în tren si obligat vorbesc mai multe limbi cele mai speciale franceza, engleza, spaniola si italiana. Turismul Este în floare, mai avem multe de învatat de la ei. Sa ne fie de bine la cat rau o ducem noi ROMANII!

  4. nicu spune

    Cozmine exact la opulenta aia deranjanta faceam referire. Fara a intra in ideologii sau diferente de clase sociale, pe baza carora societatea se diferentiaza la structura si la mod de desfasurare.
    Ma deranjeaza cand vad fala aia de a avea cat mai mult , de a.ti trage cate masini doresti si sa ocupi toata parcarea fara a te mai interesa daca vecinul de langa tine ii mai ramane vre.o palma de parcare unde sa.si puna si el masinuta. Sau frecusul ala cu masina de doru lelii ca sa aglomeram stradutele doar ca unii vor sa.si etaleze taraboantele fara a le mai pasa ca unii mai au si treburi mai importante de facut , decat taierea frunzii la caini pe maidanul principal.
    Referitor la moduri de a produce banu , as prefera sa nu starnesc un rahat pe aici , dar pot doar sa.ti zic ca sunt dezgustat de cum unii practica economia asta de piata , prin cumpararea dintr.un loc si vinderea in alt loc cu preturi umflate ce nu fac decat sa destabilezeaza clasa mica si mijlocie . Ca sa.i mai vad si ca se dau rotunzi ca sunt oameni de afaceri si invart banii cu lopata.
    Daca pentru tine asta ar fi economia de piata ce isi are normalitatea in capitalismul in care traim , prin facerea curului mare pe spinarea celui de langa tine pe care ii jumulesti la buzunar doar ca tu ai avut „inteligenta” sa gasesti caile sau locurile mai bune cu preturi ce ti.au permis sa faci din acest lucru un profit , atunci nu pot decat sa.ti spun ca pentru mine aceasta economie, prost inteleasa de unii, e doar o simpla bisnitareala ieftina cu miros de smechereala , suplimentata cu o gagara de doi lei.
    Cam in acest cerc se invart oamenii de afaceri de la noi , fara a duce vre.un plus la pruductie sau servicii. Si cam de aici se scot banii pemeleagurile noastre. Pentru ca productia e pe chituci , iar oamenii de afaceri s.au profilat mai mult pe sectorul comertului si nu facem decat sa ne invartim ibtr.un cerc al prostimii . In care unii vand si scot banu pe spinarea prostimii.
    Aa acolo unde vad interes de productie si comercializare , atunci jos palaria si rescpect pentru astfel de afaceristi. Insa pe la noi ii cam numeri pe degete . Ca sa nu mai zic ca pe astia ii vezi mai rar la fata pentru ca saracii sunt ocupati de nu se vad , nu alde smenaru care are timp sa frece maidanu cu taraboanta de dimineata pana seara pe maidanu principal. Pentru a ocupa soseaua pentru ca el are de discutat afaceri la telefon direct din masina si neaparat ca motoru sa faca galagie. Altfel nu.i vine inspiratia de cum sa mai prosteasca pe altii cu amanetarea unor produse ce sa le vanda la supra pret.
    Ce pretentii sa mai avem ca nu stim sa ne profilam pe un turism adevarat si sanatos, intr.o zona cu potential , daca noi nu ne pricepem decat la bisnitareala din asta de 8 clase.
    Mai continui alta data ca ma dor degetele de la tastatura telefonului 🙂
    ps. Cozmine fiecare avem dreptul la o opinie. Fara constrangeri sau impuneri. Democratie libertatii de exprimare .

  5. cozmin spune

    Ok Nicu,suntem de acord cu blamarea opulentei,dar a baga in aceeasi oala totim oamenii de afaceri nu mi se pare franc.Spre exemplu si eu am o firma,nu te gandi acum ca detin vreo multinationala,e o firma mica si intr-adevar cumpar mai ieftin ca sa vand un pic mai scump,dar asta nu ma face sa fiu vreun capitalist rapace(nici nu pot sa cumpar cu 2 lei si sa vand cu 1,5 lei,firma e SRL nu ONG 🙂 ).Intr-adevar am o masina cu care ma deplasez,imi duc copilul la gradinita ca e in drum spre birou,imi plimb familia spre plaiurile natale nemtene,port o camasa sau un tricou,bluejeansi,parintii mei au fost muncitori la „minunatul” Volvatir(nu sunt pui de director de bani gata)si una peste alta Statul ma numeste „om de afaceri”.Acum spune-mi tu sunt eu unul si acelasi cu acei „bisnitari” de care vorbesti tu,merit oare blamul societatii pentru ca am facut o scoala,am avut un dram de noroc si nu imi castig existenta prin munca fizica ci intelectuala?

  6. nicu spune

    Cozmine nu mai zic nimic. Doar ca , daca ne zici si noua un pont de unde sa ne cumparam un mouse mai ieftin , atunci te trecem pe lista ..oamenilor de afaceri 😀
    Discutia e lunga despre oamenii de afaceri de carton care prefera metoda aceasta de intermediere sau de bisnitareala , in dauna unei afaceri care sa se lase si cu ceva productie sau servicii de efect. Pentru ca trebuie sa fii si tu constient ca daca toti ne.am trage cate o dugheana la coltul strazii atunci nu mai vad unde ar fi progresul societatii.
    Iar cu apropo la ce ne spunea Sebastian , eu unul am o stima pentru italalan , pentru ca ate flet de afacerist prin productia proprie si munca directa pentru a avea rezultate. E un respect pe care am pentru ei datorita acestui fapt , de a se mandri cu productia iesita din manutele lor.
    Nu genul nostru de balcanism importat de pe la turcaleti ,rusnaci si chinezi , de a ne ocupa mai mult de bisnita, de a vinde ce produce altu. Asta mi se pare o tiganeala ce nu creeaza beneficii economiei acestei tari.
    Referitor la turismul italian , respect pentru ei pentru ca au stiut sa dezvolte infrastructura cu toate legaturile necesare catre fiecare obiectiv turistic , dar au stiut sa vina cu idei de cum sa atraga turistul si catre alte interese ( gen bucataria traditionala) sau desfacerea directa a unui produs din productia proprie direct catre turist.
    Discutia e lunga. Mai ales pe tema micilor intreprinzatori care sunt ajutati de stat ca sa se dezvolte. Nu ca la noi cand cu banca care te strage cu usa ducandu.te la disperare si facandu.te sa lasi totul balta , dupa ani de munca si sudoare.
    Mai trebuie lucrat la sistem si ar mai trebui aplecata urechea si catre alte sistemw straini de unde am putea culege cateva metode de schimbare in bine.
    Rsvenind la turism, daca italienii pot profita din plin de multitudinea de monumente istorice , faleze imense si cu tot felul de activitati ce conduc catre petrecerea timpului de vacanta intr.un mod cat mai placut , de acest aspect pozitiv nu.i pot lauda pe nemti , care , desi beneficiaza de obiective interesante ce pot atrage turistii , ei am observat ca nu le pasa de acest interes de cum sa atraga lume , preferand doar sa.si continuie activitatiile cu care s.au consacrat si care le aduc benwficii , prin munca meticuloasa si atent realizata ,care le aduc mai multa satisfactie.
    Sunt multe de zis , si crec ca cei care au fost pe afara au putut extrage cateva idei de cum ar teebui facut si pe la noi. Mai ales cei cate detin si cascaval. Dar modul lor nepasator de a se manifesta in astfel de afaceri , preferand doar practic asta de bisnitareala , pe mine unu ma deranjeaza , si ma lase rece la cand vine vorba ca ei sunt chipurile ..afaceristi.
    na ca iar ma dor degetele de la tastat 🙂 …

  7. cozmin spune

    …pe bune, ma gandeam sa fac un business bazat pe productie,dar cand am vazut care sunt costurile mi-am dat seama ca nu e pentru cei ca mine.Personal am inceput afacerea cu 2000 de lei in buzunar si un obraz „subtire”.Ma gandeam ca,la un moment dat, o sa pot da si societatii(orasului) inapoi,dar dupa 6 ani de „bisnitareala”,de abia reusesc sa ma tin pe o linie de plutire in economia de piata,dupa 6 ani de activitate am realizat ca statul castiga din afacerea mea mai bine decat mine,mi-am dat seama ca lumea crede ca daca esti patron musai ai si bani de ii intorci cu excavatorul(de asta ma recomand ca agent de vanzari….se pune mult mai putina presiune pe tine).Am incercat sa angajez oameni dar,majoritatea,voiau sa castige mult cu munca putina asa ca m-am lasat de a mai lua in intretinere alte guri de hranit!MAjoritatea tinerilor au impresia ca daca au o facultate facuta pe un cas de branza cineva o sa le dea mii de euro,ca o sa vina statul si o sa-i ajute pana la adanci batraneti…uite ca nu e asa!Cat despre multi alti tineri ce sa mai zic…nu ia BAC-ul si sta la coada la ajutor social in loc sa stea la coada la AJOFM pentru un loc de munca.Pai cum/cu cine sa faci productie cand mucosul nu a fost in stare sa ia un examen dupa 12 ani de scoala platita de statul roman,platita de tine,de mine,de altul!In fata unui mucos de genul as cobori din cea mai scumpa masina si i-as da o flegma ca sa-si faca lustrul la „ADIBASI”,as linge 50 de inghetate in fata lui de sarantoc(intelectual) prost!

    1. nicu spune

      Am si eu momente din astea cu prejudecati fata de tineretul de astazi , insa saracii sunt calauziti de sistem pe niste cai gresite. Au eliminat scolile profesionale sau complementarile ca sa avem doar promotii de mers la facultate , negandindu.se ca poate mai existe tineri ce vor sa invete o meserie, urmand o scoala care sa fie bazata mai mult pe practica si aptitudinii. Iar rezultatul se vede.
      Pentru ca, acum fiind vorba intre noi, nu toti sunt capabili sa treaca un bacalaureat pentru ca asta e, ori nu au capacitate ori nu au tragere de inima de a mai rascoli cate o carte. Bun , si atunci ce facem ? Ii indreptam catre o scoala profesionala unde sa invete macar o meserie , nu ii tinem pe bancile liceului ca sa stearga praful de pe tabla profesorului si sa frece zilnic mangalul pe banii parintilor.
      Ca o propunere asa de fapt divers , daca as fi in domeniu , atunci as propune ca dupa primul an elevii de clasa a 9 terminal , i.as tria si imparti care sa ramana la liceu si care la profesionala. Adica vezi dupa primul an daca e capabil sa mearga mai departe sau daca are stofa de facultate , iar care nu , un sut i fund si roiu la profesionala sa invete o meserie , nu sa ma oropsesc eu ca stat cu niste lichele pe care sa.i ti in spate cu tot felul de ajutoare.
      Revenind la cei mai de varsta mijlocie , sa zicem de dupa 32.34 de ani , trebuie sprijiniti , recalificati ,si gasite joburi ca sa aibe si ei u venit. Nu sa frece maidanul zilnic intreband in stanga si in dreapta de u loc de munca.
      Ca o fi ei mai cu pretentii , asta e. Nu poti chiar sa.l exploatezj si sa.i dai 6.7.8 milioane pe care saracu ls arunca pe mancare si intretinere. Pentru ca si patronii din dorinta de a scoate profit cat mai maricel , mai se zgarcesc si ei la salariu sau ii prelungeste timpul de lucru doar cat sa.si faca el planurile.
      Nu zic ca si patronii intampin dificultati cu rulajul , lipsa comenzilor sau datorii pe la banci , dar unii chiar au in sange frecangeala aia specifica a angajatului incat sa.l determine ca ori sa.si bage picioarele , ori sa contunuie chinul suportarii unor astfel de practici. Iar unii , na , iti dai seama ca le ajunge cutitul la os si prefera sa renunte decat sa fie tinta batjocoririlor din partea patronilor, ca dupa aia sa.i vezi pe strada taind frunze la caini si intreband in stanga si in dreapta de ceva de munca , pentru ca saracu e plin de datorii si facturi la furnizori.
      Iar toata aceasta vanzoleala se datoreaza si asa zisilor afaceristi de carton care detin ceva capital insa prefera sa.l tina la naftalina in dauna unui rulaj cu o afacere ce poate duce la castigare unei pani pentru amarasteanu care e mai rupt in fund de monetar si mai cu putini neuroni ce l.ar putea ajuta sa gaseasca un loc de munca mai usor.
      Dar trebuie integrati si ei societate si ajutati tocmai prin fortatarea afaceristilor de a gasi metode de bussines care sa conduca catre creeare de locuri de munca. Pentru ca vedem si noi ca statul roman e neputincios sau are alte preocupari care le ocupa timpul (de.asi umfla buzunarele din taxe) , fata de alte state care isi rezerva dreptul de a apara societatea prin tot felul de masuri , asa cum fac multe state europene de exemplu. La noi e tendinta asta de a profita cat mai mult cat esti sus in conducere , iar dupa aia sa te lafai din ce ai produs ( jumulif) fara a te mai gandii sa.i investesti cu un folos.
      Ca sa nu mai pomenesc de faptul ca nu am inteles si nu voi intelege pe cei cu bani care pd ce trece se gandesc doar la cum sa adune cat mai mult. Sa.si umfle matzul de parale de parca i.ar trimite cineva pe card pe lume aialalta.
      Le.au dat liber capitalismul la dreptul de proprietate fara a se mai gandi si la cel de langa el ca poate
      saracu nu detine mai nimic in proprietate si ca prin dezvoltare bunului sau de proprietate ar putea ajuta indirect pe sarmanu ce nu are ce pune pe masa. Da de unde. Prefera sa stea cu cascavalu la naftalina preferand sa.l vada cum prinde mucegai decat sa gaseasca alternative de cum sa.i puna in circuit.
      In fine ..discutia e lunga si fara o rezolvare. Daca mentalitatile nu sunt schimbate sus la cei care detin fraile , atunci nu vad cum noi oamenii de rand am avea puterea de schimbare.
      Ar fi la vot ,dar si aici lucrurile sunt discutabile pentru ca majoritatea isi urmaresc propriile interese.
      Dar decat sa votez niste falshi oameni care promit marea cu sarea , mai bine as lua la pachet intreg sistemul unei tari pe care as vedea o mai rasarita , si le.as implementa in tara la mine. Iar la palamentari le.as da un sut in fund si sa o taie la munca , nu sa traga chiulu pe bancile parlamentului.
      Discuta peste 100 de legi pe zi si la sfarsitul sedintelor el nu a retinut macar doua legi discutate. Decat pe alea cu motiuni impotriva lui Basescu. Pe alea le stie pe de rost.
      Iar tu Cozmine ceri cont unui tanar de pe strada sa.ti stie nu ce carti si lectii de bacalaureat cand noj avem parlamentari care nu au capacitate sa retina cateva legi discutate la o swdinta de plen ?!
      Ar fi dupa mine le.as plati leafa la astia dupa munca prestata. Ca la patroni. Nu ai produs nimic , nu ai venit cu nici lege , atunci 0 la salar. Asa i.as face sa.si puna mintea la contributie si sa faca cevabun pentru societate.
      Asta e . Cu bine sau cu rau ..mergem inainte 🙂 . Cat si cum, numai Bunul Dumnezeu mai stie .

      1. cozmin spune

        Sunt perfect de acord cu tine,10% din probleme vin de sus de la politicienii care nu stiu sa gestioneze tara,politicieni care sunt niste administratori prosti,daca ar avea o firma si ar conduce-o asa ar da faliment sau s-ar indatora pana peste poate,dar 90% din probleme sunt de la noi ca nu avem curajul sa ne cerem drepturile,avem in sange neputinta asta comasata in expresia:”Doamne ajuta..cum o da Domnul”(Dumnezeu da dar nu pune si in traista).Concluzia:Statul asta e ca o firma doar ca e prost condusa,astia din politica sunt adevaratii patroni,adevaratii „bisnitari”(de suflete,vieti,fericire,vise),pe astia vreau eu sa-i blamez!Priveste Romania ca pe o multinationala,iar restul firmelor mari sau mici sunt angajatii…rezultatul…ce zice seful face si angajatul :seful fura,furi si tu,seful sta stai si tu,seful se imbogateste…tu saracesti!
        Sa fiti iubiti…sper ca romanii sa ajunga in Rai sau daca nu dupa moarte sa primeasca o clementa de la Cel de Sus pentru viata de rahat pe care si-au ales-o!

        1. ras spune

          @cozmin :
          problema bac-ului vad ca o ai si tu.. dar nu asta e dilema mea…
          -cum vrei tu ca , copilul tau sa primeasca o educatie , atunci cand cadrele didactice sunt prost platite iar in scoli apar din ce in ce mai des scenele in care elevul isi bate profesorul ?
          – pentru ce sa isi frece cadrul didactic creierul cu 30 de zgatii care acasa n-au mama/ tata care sa-i plesneasca cand calca stramb ? (dupa merge la scoala cu gandul ca totul este permis si poate sa faca orice fara nici o pedeapsa );
          -te legi de tineret ca au facut o facultate pe un cas ?? da , sunt. de aia exista interviul pentru job. stii sa faci ceea ce iti cerem bine . nu ..exista post de paznic . Apoi ca , cer salarii la nivel european… (in caz ca nu stiai sunt proiecte de lege prin care poti angaja trantori proaspeti iesiti de pe bancile facultatii si statul iti acopera o parte din salarizare timp de 2 ani.)
          -ceea ce ai zis tu ca te dai jos din cea mai luxoasa masina ii dai o flegma si rozi 50 de inghetate in fata lui e cea mai mare dovada de marlanie posibila. Vezi tu , aici se face diferenta intre unul ce gandeste in mod european si unul care a crescut la camp , cu sapa (fara ofense aduse tie).
          -99,9% din probleme vin de la Guvern. Daca n-ar exista birocratia si tu ai primi toate beneficiile/ ajutoarele sa iti faci un bussines de succes (si nu „bisnitareala”) iti spun eu ca acuma nu te mai plangeai aici , nici nu mai aruncai flegme peste tot.

          1. cozmin spune

            …hai sa-i pupam in fund lichelele,hai sa dam vina pe proasta salarizare(ca sa ne scuzam ca nu putem profesa…cine dracu te-a pus sa te faci profesor?!)…si eu am terminat o facultate care la sfarsit ma voia profesor,dar am zis ca nu e de mine sa ma apuc sa „inventez caractere”.Si da scuip in fata alora care nu au luat BAC-ul poate asa o sa-i fac sa ma urasca si din ura asta sa devina mai buni decat „toparlanul” de mine,sa urasca insuccesul pe care l-au avut si sa devina mai buni,sa devina europenii cu care te tot lauzi tu!Orasene,daca ai rasfoi istoria lumii ai vedea ca revolutiile,majoritatea,au plecat de la „prostime” nu de la guvernare,asa ca nu-mi spune mie ca vina e la Guvern,vina e la „tine” cel ce iti plangi de mila in fata unui pahar de vodca(nu-ti da statul loc de munca),la tine cel ce epatezi prin cluburi din banii de ajutor social,e de la tine cel care te plangi ca mancarea e scumpa,de la tine cel care iesi in strada pentru o sacosa electorala si votezi ca o capra in fata verzei,de la tine cel care te plangi ca tara e proasta dar nu realizezi ca tara asta esti tu!P.S:Am omis ceva sau pe cineva?

  8. ovidiu spune

    Luati-va gandul de la problema tiganilor, sunt sustinuti de primarie, pt ca ei l-am facut primar alaturi de tinerii din Targu Neamt, pentru care nu s-a facut nimic pe domnul Harpa!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate