Noi reguli pentru asigurarea obligatorie a locuinţei împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor

0

Ieri, 24 octombrie, a intrat în vigoare norma ASF nr 35/2016 privind forma şi clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor.asigurare-locuinte-400x200

Noile prevederi îi va afecta tocmai pe cei care au fost loviţi de inundaţii, alunecări de teren sau cutremur, care vor fi obligaţi să cotizeze suplimentar în contul asigurării obligatorii.

Dacă înainte, după fiecare daună, suma asigurată se micşora pentru restul perioadei de asigurare, cu începere de la data producerii oricărui eveniment asigurat, cu suma plătită drept despăgubire, asigurarea continuând cu suma asigurată rămasă, conform noilor prevederi, după fiecare daună, suma asigurată se reîntregeşte automat de la data evenimentului asigurat prin plata unei prime de asigurare suplimentare care se reţine din despăgubirea datorată. Prima suplimentară se calculează proporţional cu despăgubirea primită şi perioada rămasă de asigurare.

Dacă înainte, după plata unei despăgubiri de către PAID, asiguratul putea opta pentru reîntregirea sumei asigurate, prin plata unei prime de asigurare calculată proporţional cu despăgubirea primită, însă numai după efectuarea tuturor reparaţiilor pentru care a fost solicitată despăgubirea, acum plata primei suplimentare pentru reîntregirea sumei asigurate devine o obligaţie, iar banii se reţin direct din despăgubire.

De asemenea, poliţa de asigurare se poate emite şi electronic, nemaifiind necesară semnătura fizică a beneficiarului pe hârtie, ci doar a reprezentantului companiei de asigurări.

sursa: ziarpiatraneamt.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate