Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

0
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.

Totodată, conducerea unui autovehicul cu o concentrație alcoolică de până în 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat reprezintă contravenție și se sancționează cu 9 puncte de amendă (de la 1305 lei), reținerea permisului și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare!

Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare, evitând depăşirile care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.

Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană.

De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

NU FIŢI VICTIMELE ALCOOLULUI!
NU VĂ URCAŢI LA VOLAN ÎN STARE DE EBRIETATE!

sursa: IPJ Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate