O AȘEZARE DE ACUM 8000 DE ANI DE LA GRUMĂZEȘTI

În vecinătățile orașului Târgu Neamț au fost identificate urme arheologice ale comunităților umane sedentare de acum aproximativ opt milenii. Prezența primelor comunități neolitice în zona de nord-est a județului Neamț este explicabilă prin faptul că aici se găseau terenuri favorabile pentru agricultură, dar și o resursă naturală nu foarte răspândită – sarea.

Una dintre aceste comunități a înaintat, cel mai probabil, de pe valea Moldovei până pe cursul superior al Topoliței și a întemeiat o așezare în vecinătatea actualului sat Grumăzești. Acest sit archeologic este unul important prin prisma vechimii sale, dar și prin faptul că este una dintre puținele așezări neolitice cunoscute în zona submontană a Neamțului. Așezarea ocupă o mica terasă de pe malul stâng al pârâului Netezi, afluent al Topoliței, și se află în partea de nord-est a satului Grumăzești, în zona numită Deleni.

Stațiunea arheologică amintită a fost investigate prin mai multe campanii de săpături, în anii 1968, 1971, 1972, 1977, 1978, de către reputatul cercetător Dr. Silvia Marinescu-Bîlcu de la Institutul de Arheologie București. Cercetările efectuate atunci au permis identificarea urmelor unor locuințe de suprafață, dar și a unei gropi de mari dimensiuni, din interiorul căreia au fost recuperate numeroase materiale arheologice, unele păstrate în colecțiile Complexului Muzeal Județean Neamț. Se remarcă în special ceramică, dar și numeroase unelte din piatră, silex, os și corn. Un amănunt interesant este și acela că în cadrul așezării au fost descoperite și două morminte de înhumație, atribuite tot comunităților neolitice.

În ultimii ani, cercetările de suprafață efectuate de către autorul acestor rânduri au permis identificarea unor noi materiale arheologice (fragmente ceramice, unelte de piatră), dar au relevant și starea de conservare a sitului, care este puternic afectat de intensele lucrări agricole.

Am considerat necesar să menționăm aceste date pentru a argumenta importanța patrimoniului arheologic al zonei, dar și necesitatea conservării sale, în contextul în care situri cu o asemenea vechime nu sunt foarte numeroase.

Dr. Vasile Diaconu

(sursa imaginilor – arhiva MIETN)