Părintele arhim. Iustin Pârvu, trei ani în Ceruri. Credincioșii sunt așteptați sâmbătă la Mănăstirea Petru Vodă
Se împlinesc trei ani de la trecerea în neființă a părintelui arhim. Iustin Pârvu, fost stareț al Mănăstirii Petru Vodă, duhovnic respectat și iubit de credincioșii din întreaga țară.
Sâmbătă, 11 iunie, mii de pelerini își vor îndrepta pașii spre Mănăstirea Petru Vodă, pentru a se închina la mormântul părintelui Iustin Pârvu. Liturghia arhierească va începe la ora 9.00, după care un sobor de preoți va oficia slujba Parastasului la trei ani de la mutarea la viața cea veșnică a părintelui Iustin Pârvu.
Părintele arhimandrit Iustin Pârvu (n. 10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, județul Neamț, d. 16 iunie 2013) a fost o personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române, care a influențat și condus pe calea cea dreaptă mii de credincioși, fiind un model de sacrificiu în folosul semenilor și al societății. A fost părintele sufletelor noastre, duhovnicul neamului românesc.
„Se împlinesc trei ani de la trecerea în neființă a părintelui arhim. Iustin Pârvu,” …ce expresii comuniste!! Mai bine nu mai scriati nici un articol dacat sa folositi asemenea cuvinte nefericite.
„Se împlinesc trei ani de la trecerea în neființă a părintelui arhim. Iustin Pârvu […]după care un sobor de preoți va oficia slujba Parastasului la trei ani de la mutarea la viața cea veșnică a părintelui Iustin Pârvu.” !?
Parintele e sfant, Andreea. Noi avem nevoie de rugaciunile parintelui Justin, nu el de ale noastre. 🙂
Numai bine!!