Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
duminică 21 octombrie 2018
  • :
  • :

Pe 15 mai 1884 murea la Paris Iancu Alecsandri, fratele lui Vasile Alecsandri

Prozatorul și traducătorul Ioan (Iancu) Alecsandri, născut pe 30 decembrie 1826 la Iaşi, a murit pe 15 mai 1884 la Paris.

Frate mai mic al lui Vasile Alecsandri, a fost elev al pensionului lui Victor Cuenim şi al Academiei Mihăilene din Iaşi. Prieten cu Nicolae Bălcescu şi Costache Negri, a luat parte la revoluţia de la 1848, sprijinind apoi intens emigraţia română. Alături de fratele său mai mare, Alecsandri a fost unul dintre fruntaşii unioniştilor din Moldova. După înscăunarea lui Al. I. Cuza, a ajuns locotenent-colonel, aghiotant al domnitorului şi a îndeplinit, între 1860 şi 1866, funcţia de agent diplomatic al României la Paris şi Londra. În această calitate, a susţinut, cu o desăvârşită abilitate, politica lui Cuza, reuşind să păstreze, în cele mai dificile circumstanţe, o unanim recunoscută demnitate a comportării.

Demisionat după lovitura de stat din februarie 1866, rămâne la Paris, unde îşi întemeiase o familie. Păstrând permanent legătura cu ţara, trimite la ziarul „Pressa”, între 1879 şi 1881, numeroase corespondenţe pariziene, scrise într-un stil vioi şi elegant. Participant ocazional la şedinţele Junimii, Alecsandri a fost de faţă când Eminescu a citit poemul Călin (file din poveste), manifestându-şi entuziasmul şi într-o scrisoare adresată lui Titu Maiorescu. Veritabil eseu, scrisoarea stabileşte o serie de înrudiri între Scrisoarea I a lui Eminescu şi un text caldeean, afirmând că, fie şi dacă poetul român ar fi cunoscut acel text, el a reuşit să ofere „cea mai bogată şi mai strălucitoare” cosmogonie poetică din câte se cunosc.

Apărută în „Convorbiri literare”, nuvela Dor de morţi a provocat reacţii favorabile, între care şi pe aceea a lui Titu Maiorescu. Eroul însuşi povesteşte întâmplările, făcând o apologie a „dorului”, în sensul romanticului Sehnsucht autohtonizat. Nuvela emană o puritate mistică, amintind pe alocuri de atmosfera sumbră a lui Dostoievski. Subiectul e simplu: vizitând o mănăstire, Iorgu, eroul nuvelei, se îndrăgosteşte de o călugăriţă. Cei doi tineri nu se pot vedea multă vreme; revenit la mănăstire, Iorgu află că maica Maria murise, aşteptându-l.

Întâmplarea este povestită la persoana întâi, făcându-se o apologie a „dorului”, în sensul romanticului Sehnsucht, autohtonizat şi considerat o sublimare a unor tendinţe spirituale concentrate într-o singură tensiune, care subjugă definitiv personajele nuvelei: Maria moare copleşită de intensitatea dorului, Iorgu trăieşte sub spectrul unui dor „lung şi neadormit”. Astfel, eroul rămâne un înstrăinat, un rătăcit, rostul său adevărat aflându-se într-o lume ideală, a comuniunii spirituale. Iorgu e un suflet nevinovat, un „naiv”, un „lunatec”. El îşi aşteaptă moartea, zbătându-se într-un „chin dulce şi grozav”, de aspect masochist. Înrudit cu Dionis al lui Eminescu, el face parte dintr-o galerie mai largă, în care se distinge prin acurateţea liniilor şi delicateţea desenului.

Prelucrată, probabil, după un autor francez, rămas încă neidentificat, Morunul este o comedie de situaţii, adaptată desăvârşit realităţilor sociale româneşti, cu încurcături neprevăzute şi răsturnări spectaculoase. Alecsandri a tradus din Camille Flammarion, într-o limbă deosebit de îngrijită şi cu o frază curgătoare („Convorbiri literare”, 1984). A tălmăcit, de asemenea, o lucrare a lui Montesquieu, sub titlul Considerări asupra cauzelor mărirei şi decăderei romanilor, a doua traducere în literatura română a acestei scrieri a gânditorului francez, rămasă însă în manuscris.

Opera literară

  • Odă la Unirea românilor, „Concordia”, Bucureşti, 1857; reeditare în „Convorbiri literare”, 1885;
  • Dor de morţi, 1883;
  • O scrisoare a lui Iancu Alecsandri adresată domnului (T. Maiorescu), 1884;
  • Morunul, 1885;
  • Note zilnice, 1899.

Manuscrise

  • Însemnări literare, Biblioteca Academiei Române, manuscris 796, manuscris 797.

Traduceri

  • Camille Flammarion, Lumele celelalte, 1884.
  • Montesquieu, Considerări asupra cauzelor mărirei şi decăderei romanilor, Biblioteca Academiei Române, manuscris 1.742.

Info: crispedia.ro

ziar piatra neamt



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *