Poftiți la șezătoare…acasă la Creangă! (ediția a II-a)

0

Pentru că este o tradiție ca în luna mai a fiecărui an să fie organizate activități dedicate Zilei Internaționale a Muzeelor, și la Târgu Neamț s-au desfășurat câteva manifestări în acest sens.

Asfel, pe lângă vizita de documentare la muzeele târgnemțene a membrilor Comisiei de Istorie a Orașelor din România,  la Muzeul Memorial ,,Ion Creangă” – Humulești s-a defășurat cea de a doua ediție a manifestării ,,Poftiți la șezătoare…acasă la Creangă”.

c1

Au fost invitați elevi de la Clubul Copiilor din Târgu Neamț, coordonați de prof. Gabriela Secheșan, care au susținut un program artistic din care nu au lipsit cântece, zicători, proverbe, poezii, dansuri, care au luat forma unei șezători. Îmbrăcați în costume tradiționale, copii s-au integrat perfect în atmosfera epocii în care a trăit Creangă.

c2,,Încercăm prin aceste manifestări să dinamizăm spațiul muzeal, să apropiem oamenii de muzeu, dar nu numai din perspectiva  celor care vin în vizită, ci dorim să-i integrăm, într-o anumită măsură, în viața muzeului. Ne bucurăm că am găsit deschidere la copii și la doamna profesor Secheșan, astfel încât această mică șezătoare să însuflețească și mai mult casa în care s-a născut Creangă. Muzeul trebuie să fie un loc viu, iar elevii se pricep cel mai bine să sporească farmecul unui spațiu, care, prin excelență, are un caracter sobru, cu o încărcătură istorică și emoțională profundă”  a declarat muzeograf Roxana Diaconu.

Ca și în cazul altor unități muzeale din cadrul Complexului Muzeal Județean Neamț și la Târgu Neamț există deschidere spre acțiuni culturale concrete, care să valorifice potențialul local.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate