Primul lăcaş de cult pe valea Secului: Schitul lui Zosin

De Pe 20 mart. 2015

Prima așezare călugărească de pe valea pârâului Secu datează de la a doua jumătate a secolului al XVI-lea. În anul 1564, pe vremea domniei lui Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561; 1564-1568), un călugăr cu numele Zosin, „căpătând voie de la domn a pus temelia unui schit de călugări pe moşia cetăţii Neamţului”. Acest schit se întindea cu pământurile sale între hotarele mănăstirii Neamţ şi Agapia, acestea fiind tot pe moşia domnească a aceleiaşi cetăţi.

Biserica construită de vistiernicelul Zosin împreună cu ucenicii săi poartă hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Atât pe vremea stareţului Zosin, cât şi înainte de acesta, se spune că pe aceste meleaguri trăiau nişte călugări, pustnici, cu care a început viaţa monahală pe valea pârâului Sec. În câteva documente de danie către mănăstirea Secu, din secolul XVI şi începutul secolului XVII, sunt amintiţi opt sihaştri dintre cei mai vestiţi care au trăit în codrii seculari de pe valea Secului şi care au făcut danii acestui schit. Multe poieni şi locuri din jurul mănăstirii Secu poartă numele acestor pustnici din vremurile de demult.

În cele ce urmează, voi reda un document prin care domnul Petru Șchiopul dăruiește Schitului lui Zosin tot locul din jur: ,,Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovlahiei. Iată că domnia mea am dat şi am miluit pe rugătorii domniei mele Dosotheiu egumen şi alţi călugări care trăiesc în sfânta monastire numitul Schitul Zosin, unde este hramul Sfântului Ioan Botezătorul, cu acel loc şi mănăstire, care este mai sus scris, Schitul lui Zosin. Si iarăşi să aibă ei a ţine sfânta monastire şi tot locul lor, cât vor fi curăţit de unde au început ei sa curăţe de la gurile Săcului,unde dau în Neamţ şi până unde vor fi curăţit. Şi nimeni să nu aibă nici o triabă cu ei şi nici cu locul lor şi să aibă ei a ţine după cum a întocmit şi episcopul de Roman Agafton şi altor să nu se amestece înainte acestei carţi a domniei mele”.

Interpretând documentul de mai sus observăm că schitul lui Zosin avea hramul Sfântului Ioan Botezătorul, iar egumen al acestui schit era Dosotheiu, care fără îndoială era unul dintre ucenicii lui Zosin. Apoi, aflăm că Schitul lui Zosin avea ca avere valea Secului, pe care o curăţiseră primii călugări care s-au stabilit aici: ,,de la gurile Secului, unde dau în Neamţ, şi unde vor fi curăţit”. Episcopul de Roman Agafton (1582-1591) este pomenit în pomelnicul mănăstirii Secu, la capitolul ierarhi, cu menţiunea ,,ot Râşca” (de la Râşca), pentru că era de metanie de la Mănăstirea Râșca.

Petru Șchiopul va mai oferi în dar obştei Schitului Zosin, la 10 martie 1581, veniturile unei mori domneşti de la Borceşti pe râul Moldova, iar la 24 octombrie 1589 Schitul va primi şi o prisacă închinată de monahia Praxia, pentru a fi trecută în pomelnicul ctitoricesc. Documentul ce redă toate aceste informaţii este următorul: ,,Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei. Iată au venit înaintea noastră şi înaintea tuturor boierilor noştri moldoveni, mari şi mici, rugătorii noştrii călugării de la sfântul schit al lui Zosin, unde este năstavnic Dosoftei ieromonah. La aceste danii amintite mai sus s-au adăugat şi alte danii către Schitul lui Zosin până în anul 1602, dar acest lucru nu a fost consemnat în documente.

În anul 1602, Nestor Ureche împreună cu soția sa, Mitrofana, a ridică o nouă mănăstire în locul bisericuței de lemn construită de Zosin. Nestor Ureche a devenit astfel ctitorul dar si continuatorul așezării întemeiată de starețul Zosin, datorită rudeniei, prin soția sa Mitrofana, cu acest stareț Zosin. Această înrudire, dintre Nestor Ureche cu starețul Zosin, a fost descoperită de Alexandru. Astfel, Nestor Ureche se înrudește cu Zosin prin Mitrofana, soția sa, şi prin verii acesteia Ionașcu Dragsin, pârcălabul de Neamț și Iosif Veveriță, marele vornic. Încă din timpul vieţii Nestor Ureche a dăruit celor două ctitorii, Secu şi Sfânta Vineri, multe din moşiile sale. Ele au rămas în proprietatea mănăstirilor şi în deceniile care au urmat, daniile fiind întărite în mai multe rînduri de domnii Moldovei.Restul satelor au fost moştenite de urmaşi, actul de împărţeală purtând data de 8 martie 1643.

Nestor Ureche a ajuns în rândurile celor dintâi boieri ai Moldovei sub domnia lui Ieremia Movilă prin ,,bogăţia casei sale dar şi prin isteţimea minţii’’.El avea demnitatea de Mare Vornic, fiind astfel judecătorul principal al ţării şi,,mai marele curţii domneşti”.Sub Aron Vodă în 1592 ajunge mare logofăt al Moldovei pentru ca în timpul lui Ieremia Movila (1595-1600) să fie numit ,,mare vornic al Ţării de Jos”,demnitate ce îi permite să joace un rol politic şi diplomatic de prim rang, purtând corespondenţa cu solii străini.

În epistolele sale Nestor Ureche se intitula chiar ,,guvernator al Moldovei” ajungând să prezideze o vreme în Divanul Moldovei în lipsa voievodului. În acel timp Ţara de Jos cuprindea următoarele ţinuturi: Iaşi, Cârligătura, Roman,Vaslui, Putna, Covurlui, Fălciu, iar Ţara de Sus cuprindea regiunile: Dorohoi, Hârlău , Suceava, Neamţ şi Bacău.

Nicolae Iorga ştia pe la 1908 că Nestor Ureche, boier isteţ şi harnic, epitropul fiilor lui Ieremia Movilă, ,,alese un loc în munţii Neamţului într-un ascunziş de codru, nu tocmai departe de mănăstirea străveche a Neamţului, pe lângă Pârâul Sec ce curge lângă Mănăstirea Secului”.

Acelaşi autor nu avea mai multe informaţii documentare nici mai târziu,la 1925, când afirma că ,,Nestor Ureche şi soţia sa Mitrofana făcură să se zidească în apropierea mănăstirii vechi a Neamţului,lângă un râu secat,un nou lăcaş de viaţă călugărească’’.

Alături de numele lui Nestor Ureche, în pomelnicul ctitoricesc al mănăstirii se află scrise, cum este și firesc și numele soției sale Mitrofana, a fiilor acestuia, a părinților lui Nestor Ureche și ai Mitrofanei.

Sunt amintite și alte nume de ctitori care din dragoste față de această așezare, au dăruit mănăstirii Secu diferite danii în bani, odoare, obiecte de cult, terenuri și altele câte sunt trecute în ordinea dregatorilor din acele timpuri începand cu voievozi, mitropoliți, arhiepiscopi , episcopi, arhierei, arhimandriți, ieromonahi, preoți , ierodiaconi, monahi și monahii, boieri şi alţi binefăcători.

Daniel- Ionuț Iancu

BIBLIOGRAFIE

Documente privitoare la istoria României, veacul XVI/3, A Moldova.

Documente privitoare la istoria României, veacul XVI/3, A Moldova, Editura Academiei, Bu cureşti 1951, doc. 3.

Documente privitoare la istoria orașului Iași, volumul I, editate de Ioan Caproșu și Petronel Zahariuc, Editura Dosoftei, Iași 1999, doc. 56.

Alexandru Gonța, Un așezământ de cultură de la Alexandru Lăpușneanul pe valea Secului înainte de ctitoria lui Nestor Ureche, Schitul lui Zosin, in M.M.S, XXXVIII (1962), nr. 9-12.

Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura Minerva, Bucureşti, 1987.

Melchisedec Ştefănescu, Note istorice şi arheologice, Bucureşti, 1885.

Idem, Cronica Huşilor şi a Episcopiei de Huşi, București, 1869.

Monah Iustin Câmpanu, Mănăstirea Secu. O veche şi nestinsă candelă în Munţii Neamţului, Editura Trinitas, 2006.

Ştefan Balş, Mănăstirea Secu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1966.

Udisteanu Dionisie,Manastirea Secu, manuscris dactilografiat,1971.

Idem, Graiul evlaviei strabune,partea I, Cernica,1939.