Profilul voluntarului, între activitatea de voluntariat, viaţa profesională şi viaţa de familie

0

Vasile-IgnatVasile Ignat, nenea Lică, după cum îl strigă cunoscuţii, membru al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Târgu Neamţ, încă de la înfiinţarea acestuia, din decembrie 2005, este cunoscut de toată lumea ca fiind omul bun la toate şi prezent 24 de ore din 24, dacă datoria o cere.
Provine dintr-o familie modestă, tatăl muncitor, mama casnică, el fiind cel mai mare dintre cei trei copii. Din cauza unei boli de inimă a mamei, aceasta i-a responsabilizat de mici învăţându-i, mai ales, despre dăruirea faţă de semeni.
La 19 ani se angajează la Volvatir Târgu Neamţ. Următoarea lecţie despre dăruire o primeşte de la directorul întreprinderii. A învăţat de la acesta că totul se face cu dragoste, că orice ai face în viaţă, dăruirea îţi aduce mulţumirea interioară, un lucru foarte de preţ, dacă nu chiar nepreţuit, şi este un „ingredient” care îţi aduce un plus de şansă către izbândă.
Din decembrie 1992 până în prezent activează în cadrul primăriei Târgu Neamţ. Odată cu angajarea la primărie, apare şi interesul pentru activitatea desfăşurată de pompieri. Îl cunoaşte pe d-l Costel Apintiloaie, şef formaţie civilă de pompieri, care îl ia deseori la intervenţie cu autospeciala de stins incendii.
În 2005, calitatea de voluntar în serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă este dublată de calitatea de voluntar la Centrul de Îngrijire şi Terapie Ocupaţională Târgu Neamţ. Transportă zilnic 13 copii cu dizabilităţi, din familii către acest centru. Mai mult, face, zilnic, cumpărăturile pentru patru persoane vârstnice nedeplasabile.
Legat de voluntariatul din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Tîrgu Neamţ, nenea Lică îşi aminteşte de numeroasele intervenţii la care a participat de-a lungul timpului: de inundaţiile din zona Spitalului Orăşenesc, de incendiu de păşune din zona „Struţărie” când ardeau hectare întregi de păşune, de numeroasele incendii de la groapa de gunoi.
Este primul prezent la concursurile profesionale cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, asigurând baza materială şi ultimul care pleacă. Şi tot primul care ajută când e vorba de exerciţiile de alarmare publică de la nivelul oraşului.
În anul 2013, Prefectura Neamţ în colaborare cu Asociaţia „CREED” – Centrul de Resurse Economice şi Educaţie pentru Dezvoltare, au organizat Gala Voluntariatului Nemţean cu scopul de a-i promova pe cei care îşi dedică o parte din timpul lor pentru a-i ajuta pe ceilalţi. La iniţiativa Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost înscris în cursă și nenea Lică. Astfel, munca depusă de acesta în folosul comunității, i-a fost răsplătită, fiind desemnat Voluntarul Anului la categoria „Voluntarul senior”.
Şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Tîrgu-Neamţ, d-l Daniel Cucoş, menţionează: „Suntem mândrii de nenea Lică, acesta fiind un model de dăruire pentru fiecare dintre noi!”.

Cetăţenii care doresc să se alăture campaniei „Vreau să fiu voluntar !” se pot adresa consiliilor locale în subordinea cărora sunt constituite serviciile voluntare. Aici, voluntarii vor beneficia de instruire practică şi teoretică, astfel încât comunitatea să se poată baza pe ei.
Vino şi tu alături de ei! Alătură-te campaniei „Vreau să fiu voluntar!”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate