Program prelungit la Cetatea Neamț și la Casa Creangă

1

muzeu-1Joi, 25 august, la Muzeul Arheologie și Istorie Piatra-Neamț s-a desfășurat o conferință de presă susținută de Ionel Arsene- președintele CJ Neamț, Amedeo Dulamă-vicepreşedintele CJ Neamț, Dorin Nicola- fostul director interimar al Complexului Muzeal Județean Neamț și Iulian Ghercă- noul manager al Complexului Muzeal.

În cadrul conferinței, Ionel Arsene a atins și subiectul programului de la obiectivele turistice, despre care vorbeam într-un articol anterior.

Turiștii care vizitează județul vor să aibă ce vizita și la orele 19:00 – 20:00. Cred că cel puțin în perioada de vară, atunci când județul nostru este foarte vizitat, ar trebui ca toate obiectivele turistice, toate muzeele să aibă un program prelungit. Să dăm șansa celor care vin în județul Neamț să poată vizita aceste obiective turistice”, a spus președintele CJ Neamț.

Dorin Nicola a precizat că, în urma solicitării pe această temă înaintată de Primăria Târgu Neamț, s-a prelungit deja programul pentru Muzeul Cetate Neamț și pentru Muzeul Memorial Ion Creangă din Humulești – programul de vizitare fiind de la ora 9:00 la ora 20:00.  Pentru celelalte unități, din cauza personalului subdimensionat, nu se pot crea încă cele două schimburi necesare pentru prelungirea programului de vizitare.

În acest sens, va fi supusă în atenția Consililului Județean o cerere de mărire a organigramei prin suplimentarea cu posturi de supraveghetori, îndrumători și gestionari-custozi.

1 Comentariu
  1. radu spune

    S-au trezit cand vine toamna?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate