Programul Erasmus+, o nouă oportunitate pentru elevii C. N. ,,Ştefan cel Mare” Târgu Neamț

0

Recent, la Colegiul Național „Ştefan cel Mare” din Târgu Neamț a avut loc lansarea proiectului Key Skills for Web Developers din cadrul programului Erasmus+  2014-2020. În contextul actual, programul răspunde nevoilor  de dezvoltare profesională şi personală, de schimb cultural, internaţionalizare, de adaptare a curriculumului  şcolar la exigenţele pieţii muncii, de deschidere către practicile educaţionale moderne  ale  elevilor, studenţilor,  tinerilor şi profesorilor.rsz_colegiu_stefan

Prevăzut pe o   durată  de un an (1 octombrie  2016- 31 septembrie 2017),  cu un grant în valoare de 74.544 EURO, din care au fost alocaţi 80%, proiectul urmăreşte îmbunătăţirea competenţelor de Web Design în rândul elevilor, iar beneficiarii direcţi vor fi 24 de elevi din clasele a XI-a  de la profilul matematică-informatică.

Aceştia au posibilitatea de a pleca într-o  mobilitate de trei săptămâni pentru a participa la un stagiu  în domeniul informaticii oferit de „GO DIGITAL” – un furnizor de cursuri de formare, din oraşul Nottingham (Marea Britanie).  Au fost gândite două fluxuri, fiecare de câte 12 elevi  și un profesor: primul se va deplasa în  luna februarie 2017, iar al doilea în luna martie din acelaşi an.

web-developer-lahoreGrupul-ţintă va fi ales  în urma unui Apel de selecţie de către o comisie  ce va analiza dosarul de candidatură al fiecărui elev şi va evalua competenţele digitale şi competențele de limbă engleză necesare acceptării în grupul selectat.  Este important şi acordul părintelui sau al tutorelui legal, astfel  încât în perioada premergătoare deplasării celor două fluxuri să poată fi  încheiat  Acordul de învăţare, ce urmează a fi  evaluat şi validat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare  în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) şi iniţiată pregătirea  beneficiarilor în domeniul informatic, cultural-lingvistică, pedagogică şi pregătirea pentru situaţii de risc.  În urma cursurilor, beneficiarii direcţi întocmesc rapoarte individuale  despre activităţile derulate în Marea Britanie şi vor primi certificatul Europass Mobility, document care să ateste competenţele dobândite la cursul de formare.

Activităţile de lucru au ca scop realizarea unor produse finale. În urma mobilităţii, elevii vor crea 24 de site-uri pentru instituţii reale (şcoli, fundaţii, asociaţii, biserici, firme, ONG-uri etc.)

În gestionarea şi implementarea proiectului se va implica o echipă de patru profesori ai C.N. „Ştefan cel Mare”  (Adina-Raluca Margine, Mihaela Olariu, Elena-Mirela Nuţu,  Ioan Cracană), ajutaţi de responsabilul financiar, Andreea-Crînguţa Dăscălescu.

Dorim atât echipei, cât şi elevilor mult succes în derularea proiectului!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate