Prostituţia în Târgu Neamţul interbelic

Unul dintre aspectele delicate, abordate arareori de cercetarea istorică, îl reprezintă fenomenul prostituţiei, de-a lungul timpului. Socotită, fără temei, a fi „cea mai veche meserie din istoria omenirii”, vânzarea trupului în scopul satisfacerii plăcerilor carnale a fost privită în diverse feluri, în funcţie de profilul cultural, religios şi moral al fiecărei civilizaţii umane.

Primele informaţii din spaţiul românesc sunt din 1643, când călătorul Paul de Alep relata că, în Moldova, femeilor de moravuri uşoare, ale căror fapte fuseseră dovedite, li se tăia nasul ori erau înecate. De asemenea, în Ţara Românească aflată sub domnia lui Matei Basarab, prostituţia era aspru condamnată, aşa cum o arată articolele din „Îndreptarea Legii”, pravilă tipărită la 1652. Odată cu urcarea sa pe tron, în 1710, principele Moldovei, Nicolae Mavrocordat, a întemniţat femeile învinuite de „curvie mărturisită”.

Schimbări de mentalitate au apărut abia, în primele decenii ale secolului al XIX-lea, fapt care a făcut ca această meserie să nu mai fie sancţionată vehement, ci acceptată şi impozitată consistent. După 1812, mânat de nesăţioasa patimă a înavuţirii, domnitorul fanariot Ioan Caragea le-a supus pe damele de companie la mari taxe fiscale, instituind „birul femeilor rele, zise «kiramela»”.

Documente inedite din arhive ne oferă dovezi grăitoare cu privire la prostituatele din Tîrgu Neamţ. În perioada 1930-1933, au activat, în urbea de pe malurile Ozanei, un număr de 4 prostituate, cu vârsta cuprinsă între 18-26 ani. Biroul Moravurilor, din cadrul Comisariatului de Poliţie Tîrgu Neamt, ţinea o evidenţă strictă a acestor dame. La sosirea în oraş, ele fuseseră supuse unui interogatoriu riguros, de pe urma căruia li s-au completat fişe de evidenţă.

Chestionate fiind „de când se dedau la prostituţie şi care sunt cauzele care le-a îndemnat?”, majoritatea au răspuns că ajunseseră să presteze din pricina „mizeriei şi a lipsei mijloacelor de subzistenţă”, ceea ce relevă una dintre faţetele sărăciei, din perioada interbelică. Toate au debutat la vârste fragede, media vârstei fiind de 16 ani.

În cele ce urmeaza voi face o prezentare a dosarelor intocmite de Comisariatul de Poliţie Tîrgu Neamţ, biroul moravuri.

Prima dintre acestea, Elena Gh. Ciubotariu, născută la 13 februarie 1908 în Răuceşti, fiica lui Gheorghe Cuibotariu şi a Elisabetei. Din dosarul întocmit aflăm că aceasta ştie să citească şi este necăsătorită. Ambii părinţi au decedat în timpul războiului, singura rudă, o sora de 18 ani, Maria, tot prostituată. Până la 17 noiembrie 1932 când a venit la Tîrgu Neamţ, a locuit în Bacău.

Din dosar aflăm şi cine a fost primul bărbat din viaţa Elisabetei, fiind „dezvirginată în 1929, la 20 iulie, la 21 de ani de către un individ necunoscut din Tîrgu Neamţ.” Arestarea şi întocmirea dosarului s-a făcut în 15 decembrie 1932, când a fost „prinsă la prostituat din lipsă de existenţă”, fiind sănătoasă în urma controlului medical efectuat după arestare.

O alta practicantă a fost Maria Ciubotariu, sora Elisabetei, născută la 10 februarie 1915 în Răuceşti. La fel ca şi sora sa ştie să citească şi să scrie. A stat o vreme la orfelinatul din Bacău până la 1 iulie 1929 când se mută în gazdă la Elena Grozavu, până în 1931, când schimbă gazda, la numita Spoială până în septembrie 1932. Aflăm că „ a fost dezvirginată în vara anului 1930 la Bacău de către Costică Chuchi din Mărăşti-Bacău, la vârsta de 16 ani”. Aşa cum reiese din dosar a ales prostituţia ca şi sora ei „din lipsă de existenţă” fiind însă sănătoasă.

Cea de a treia care are dosar, este Veta Clemente, singura care are şi poză la dosar, surorile Ciubotaru fiind doar amprentate. Veta, fată din Miclăuşeni-Roman, născută la 1912 din părinţii Vasile şi Maria, nu ştia carte. Tatăl Vasile decedat înainte de război, mama trăia la Miclăuşeni, fiind casnică. Mai avea trei fraţi, Costică, şofer la Iaşi, Ghiţă, mecanic la Roman şi Ioan agricultor în satul natal.

Veta a locuit la Iaşi între 1931 şi mai 1932, apoi la Roman până la 1 octombrie 1932 când a plecat la Fălticeni până în ianuarie 1933. A fost „dezvirginată la Roman în 1929, de un necunoscut, la 17 ani. Motivul  prostitutiei este acelaşi, lipsa de existenţă. Nici ea nu era bolnavă.

Deşi poliţia le avea în evidenţă, acestea reprezentau un atac la morala cetăţenească aşa cum reiese dintr-o plângere a unor locuitori ai târgului, adresată comisarului şef al Poliţiei Tîrgu Neamţ. Din documentul datat 17 august 1933, aflăm că mai mulţi locuitori de pe străzile Radu Teoharie, Pictor Grigorescu, Simion Bărnuţiu şi Cuza Vodă, se plângeau de faptul că pe stada Uzinei la numărul 1, „proprietatea d-lui Grigore Gripa, se află 3-4 prostituate care stau în nişte bordee în curtea lui şi care fapt imoral faţă de atâta lume şi circulaţie pe acolo şi în centru oraşului” aduc o decădere morală cu atât mai mult cu cât faptele incriminate se petrec „atât ziua cât şi noaptea”. Acestea, consideră semnatarii plângerii, prin faptele lor nu sunt un exemplu pentru copii şi tineri. Semnatarii cereau „desfinţarea acestor prostituate din centru oraşului” în caz contrar „vom fi nvoiţi cu tot respectul să apelam mai departe”

Nu ştim cum a fost soluţionată plângerea şi nici dacă prostituatele şi-au continuat practica, arhivele neoferindu-ne alte informaţii. Ultimele case de toleranţă, au fost închise în 1949, de ziua lui I.V. Stalin. Prostituatele erau trimise în Centre de reeducare pentru“adaptarea lor la exercitarea unei meserii şi al redresării lor morale”.

Incriminarea prostituţiei  s-a făcut prin publicarea articolului 433 din noul Cod Penal apărut în 1957, unde practicarea acestei meserii era considerată infracţiune. Prostituatele prinse în fapt erau imediat trimise în fabrici. Multe prostituate rămâneau însă în serviciul şefilor comunişti şi numai aparent erau angajate în vreo fabrică.

Prin anii 1965 – 1970, tinerele,  care în urmă cu două – trei decenii erau prostituate cu carnet,  erau acum muncitoare cu vechime. Deveniseră femei respectabile, cu familie şi copii, doar securitatea le mai folosea uneori, în diferite misiuni…

Prof. Emanuel Balan

Arhivele Statului Neamt, fond Comisariatul Tg. Neamt, dosar Moravuri, 1/1933, filele 2-3, 6-7, 10-11 si 22.