Radarul Pădurilor ține hoții de lemne la distanță

0

După o lună și jumătate de când Radarul Pădurilor a intrat în acțiune la nivel național, conducerea Ocolului Silvic Târgu Neamț se declară mulțumită de noul sistem, care sperie hoții de material lemnos. Programul le permite să urmărească traiectoria pe care o urmează bușteanul de când pleacă din pădure până ajunge la destinație.

„Este un instrument care vine în ajutorul nostru pentru diminuarea sustragerilor de material lemnos, implicit a tăierilor ilegale. Orice mijloc de transport care transportă material lemnos trebuie să aibă un document de însoțire, pe care se trece obligatoriu la plecare un cod unic generat de acest sistem de urmărire a masei lemnoase. Programul Radarul Pădurilor presupune ca orice mijloc de transport încărcat cu lemne să fie supravegheat prin GPS, printr- un software instalat pe smartphone sau tabletă, în acest fel urmărindu-se trasabilitatea lemnului”, precizează Viorel Timișescu, șeful Ocolului Silvic Târgu Neamț.

radarToate persoanele implicate în transportul și comercializarea lemnului sunt obligate să utilizeze aplicația Wood Traking și să introducă datele standardizate corespunzătoare unui aviz de însoțire a materialului lemnos din locul de plecare a transportului în vederea obținerii unui cod unic, care se înscrie pe avizul respectiv și care certifică legalitatea provenienței materialului lemnos transportat. La nivelul județului Neamț, din cele peste 700 de firme care operau în domeniul exploatării/ transportului/ intermedierii materialului lemnos, în jur de 450 au obținut credențiale (user și parolă) pentru a accesarea acestui sistem național de urmărire.

Operatorii din teren ai Ocolului Silvic Târgu Neamț au fost dotați cu aparatura necesară utilizării aplicației Wood Tracking: „Personalul nostru silvic este dotat cu smartphone-uri sau tablete, pentru a putea verifica existenta codului unic și veridicitatea acestuia. Până acum nu s-au înregistrat sincope  în funcționarea sistemului, înregistrarea datelor și obținerea codurilor”, menționează Viorel Timișescu.

Documentul de însoțire a materialului lemnos și codul unic generat de sistem sunt valabile doar un anumit interval orar, în funcție de distanța ce urmează a fi parcursă: „Se acordă un timp maxim pentru desfășurarea transportului. Atât codul, cât și documentul care însoțește transportul de material lemnos sunt valabile timp de 10 ore- pentru distanțe până la 10 km, 14 ore pentru distanțe cuprinse între 50- 100 km, 24 ore pentru 100- 200 km, 48 ore pentru 200 – 500 km sau 72 ore în cazul distanțelor mai mari de 500km. În situația în care nu există acest cod unic înscris, se poate apela numărul unic de urgență 112, iar operatorii naționali ai sistemului ne contactează. Noi ne deplasăm la fața locului, conform unei proceduri stabilite la nivel național, pentru  luarea măsurilor impuse de lege”, precizează șeful Ocolulu Silvic Târgu Neamț.

transport-lemnPentru depistarea sustragerilor și transporturilor ilegale de material lemnos, sunt desfășurate razii periodic. Poliția are un grafic comun de acțiune cu Corpul de Control al Direcției Silvice Neamț, cu Inspecția Silvică și de Vânătoare Neamț și cu alte instituții. La fiecare oprire în trafic, Poliția are obligația să verifice existența documentelor de însoțire a materialului lemnos și, prin personalul silvic, care are în dotare smartphone sau tabletă cu aplicația Wood Tracking se verifică existența codului și veridicitatea acestuia.

Radarul Pădurilor a devenit obligatoriu de pe 8 octombrie, dar până acum nu au fost sesizate transporturi ilegale de material lemnos în zona Târgu Neamț.

Chiar dacă polițiștii și personalul Ocolului Silvic Târgu Neamț controlează transporturile de lemn, și cetățenii sunt încurajați să facă sesizări sau să ceară verificarea unui transport, apelând 112 şi indicând numărul maşinii de transport.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate