Decât școală fără carte, mai bine cu manuale vechi

1

Încă din prima zi de școală, învățământul românesc a dat semne că va rămâne repetent și anul acesta. Mult promisele manuale digitale au întârzat să apară. Elevii de clasele I și a II-a nu au găsit pe bănci nicio carte, ci doar promisiuni.

„Noi, anul acesta se pare că am fost oarecum uitați din punct de vedere al manualelor, dar cu siguranță ne vom descurca cu fișele pe care le pregătim în fiecare zi, cum spune și domnul ministru. Încercăm să nu le transmitem această stare de agitație și copiilor, dar sperăm că această problemă să se rezolve cât mai repede și să nu afecteze predarea la clasă”, ne-a mărturisit o învățătoare din Târgu Neamț.

Fișe de lucru din banii învățătorilor și ai părinților

Fiindcă școala a început, dar manualele digitale lipsesc cu desăvârșire, învățătorii au încercat să-și desfășoare activitatea cu ajutorul unor fișe de lucru, concepute acasă. Pentru printare, xeroxare, hârtie ș.a. plătesc părinții și cadrele didactice. „Nu ni s-au pus la dispoziție nici măcar informații privind ce ar trebui să cuprindă aceste fișe. De bani, nici nu are rost să amintim. Din fericire, părinții ne sprijină și, ca de fiecare dată nu ne lasă nici în aceste momente mai grele,” spune învățătoarea unei clase de a II-a.

„Lucrăm după anumite fișe concepute de noi, în funcție de cerințele noii programe școlare. Noi plătim pentru ele, din banii personali, nimeni nu ne decontează nimic”, ne asigură o învățătoare care predă la o altă școală.

Școlarii de la oraș au, totuși, un avantaj

Potrivit cadrelor didactice din unele școli târg nemțene, elevii de clasa I și a II-a din mediul urban au găsit pe bănci vechile manuale, pe care le pot folosi înt-o oarecare măsură, acolo unde noua programă școlară permite. „Am avut un număr mai mare de cărți în anul școlar precedent și le putem utiliza acum.  Sunt într-o stare bună și putem să ne desfășurăm pentru început activitatea în condiții normale”.

A fi sau a nu fi manuale digitale?

„Ni s-au promis acele manuale materiale, iar copii sunt nerăbdători să vadă ce conțin, cum sunt ilustrate. Acum o săptămână, nouă ni s-a spus că vom intra în posesia lor într-un timp foarte scurt. Având la dispoziție abecedare, putem să ne desfășurăm în primă fază activitatea în condiții normale, ținând cont că literele nu se schimbă, doar conținutul este diferit, după o altă prgramă școlară”, afirma o învățătoare din Târgu Neamț.

Ministrul s-a răzgândit

Presat de prim ministrul Victor Ponta în legătură cu manualele digitale, joi, 18 septembrie, ministrul Educației, Remus Pricopie a decis să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi pentru clasa I,până la finalizarea licitației privind manualele digitale.

Toate inspectoratele județene sunt obligate,în regim de urgență, să completeze stocurile de manuale școale pentru clasa I. Elevii de clasa a II-a vor folosi vechile manuale, deja existente în unitățile de învățământ.

„Ministrul Educației Naționale este hotărât să ducă până la capăt procesul de modernizare a programelor școlare și a manualelor, în pofida blocajelor generate de editori. Din nefericire, piedicile permanente pe care aceștia le-au pus procesului de introducere a noilor manuale se răsfrâng asupra elevilor, privându-i de un act educațional modern, eficient, adaptat realităților și nevoilor societății contemporane. Pentru ca școala românească să poată oferi elevilor acele cunoștințe, abilități și competențe necesare unei integrări rapide și eficiente în viața economică, socială și culturală, este esențial ca procesul de înnoire și adaptare la exigențele europene a manualelor și a programelor școlare să continue cu celeritate”, se arată într-un comunicat de presă.

Andreea Trăsnea

1 Comentariu
  1. Artemiza spune

    Viața e ca un restaurant,nimeni nu pleacă din el fără sa plătească,iar cei vinovați de batjocura celor mici mai ales, vor plăti cu virf si îndesat si in viața asta,înainte de a pleca…!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate