Scrisoare deschisă adresată tuturor cetățenilor urbei Târgu Neamț

0

SCRISOARE DESCHISĂ

ADRESATĂ COMUNITĂȚII ORAȘULUI TÂRGU-NEAMȚ,  PROFESORILOR, ELEVILOR ȘI ABSOLVENȚILOR 
COLEGIULUI NAȚIONAL ”ȘTEFAN CEL MARE” TÂRGU-NEAMȚ, PRECUM ȘI TUTUROR CETĂȚENILOR URBEI TÂRGU-NEAMȚ

Iubitorule de istorie, păstrător al identității neamului și urbei tale, ție mă adresez astăzi, cu pioșenie și respect, cu speranță și multe așteptări!

Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, instituție de educație de marcă a cărei istorie se întinde pe arcul de timp al unui veac, propune un proiect educațional care presupune proiectarea și amenajarea unui muzeu, în incinta școlii, muzeu care se va realiza pe trei direcții istorice importante: istoria școlii, istoria orașului și onorarea memoriei celui care este patronul spiritual al școlii, Domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Cu ce anume ne puteți ajuta?

E simplu! Deschideți cutiile cu amintiri, identificați orice document care face ”vorbire” despre școală și comunitate, scrie un e-mail pe adresa [email protected] sau o scrisoare către Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Târgu Neamț și anunță-ne! Noi te vom contacta imediat și vom discuta termenii donației/achiziției.

Ce ai putea găsi în cutia cu amintiri? Fotografii, acte de studii, diplome, caiete, carnete de note, planuri cadastrale, hărți, machete, mulaje, copii, facsimile, diapozitive, organigrame, genealogii, filme vechi, obiecte de epocă, ș.a. Vă invităm să fiți părtași alături de noi la un act de recuperare a memoriei care încă mai poate fi încununat de succes!

Obiectivele proiectului de realizare ale muzeului ”Ștefan cel Mare și Sfânt”:

1. Colectarea de obiecte patrimoniale printr-o politică de achiziții, donații, schimburi de valori;
2. Păstrarea (conservarea preventivă ) a patrimoniului colectat;
3. Cercetarea și investigarea științifică a patrimoniului colectat;
4. Evaluarea patrimoniului si, ca urmare, identificarea priorităților în materie de îmbogățire a patrimoniului, pentru acoperirea domeniilor deficitare;
5. Punerea în valoare prin mijloace și modalități specifice, a patrimoniului, în scopul cunoașterii, educării și recreerii. Documentarea de muzeu cu scopul studierii și identificării eventualelor surse sau resurse pentru noi achiziții.

Scopul realizării muzeului este în primul rând educațional dar și de păstrare a memoriei identitare, un muzeu poate lăsa posterității dovezi științifice și un tezaur real al memoriei unei comunități în evoluție. Ne aflăm într-un spațiu „omogen”, cel care donează e părtaș la destinul obiectului și face parte din traseul aceleiași comunități.

Colectarea de obiecte minore, aparent lipsite de importanță, vor fi puse în evidență prin multitudine sau integrare în propriul lor context, astfel încât obiecte importante vor fi puse în contexte noi, evocate pentru rolul lor cultural în comunitate.

Un alt scop al muzeului este acela de a crea un cadru special pentru organizarea de expoziții temporare, pe teme de interes identificate la elevi sau expoziții de colecție. Potrivit legislației actuale, o colecție reprezintă un ansamblu de bunuri culturale și naturale, constituit în mod sistematic și coerent de către persoane fizice sau persoane juridice de drept public ori de drept privat, ele reunind bunuri semnificative prin valoarea lor artistică, documentară, istorică, științifică, culturală și memorialistică. Astfel elevii și profesorii pot fi motivați să devină ei înșiși colecționari.

Muzeul va avea ușile deschise către elevii din școală, dar și către comunitate, indiferent de vârstă, ponderea activităților va fi direcționată spre formare și educare, atât prin organizarea de lecții cât și prin pregătirea elevilor din școală de a se forma ca buni ghizi ai propriului muzeu.

Programele si prioritățile vor fi direcționate către comunitate si interesele culturale ale acesteia, prin perspectiva celor mai diverse probleme – credințe, valori, tradiții, relațiile interumane, cu mediul natural etc. Patrimoniul muzeelor încorporează modalități de viața, idei, valori dintre cele mai diverse precum si spiritul acelora care le-au produs si este obligația noastră sa le facem știute, înțelese și respectate.

Vom solicita expertiza unui specialist cu experiența in domeniu (muzeograf, arhitect de muzeu) pentru a nu ignora condițiile obligatorii de conservare preventivă, etalare total neștiințifica si multe alte încălcări ale principiilor de baza ale muzeografiei, toate având, in final, consecințe negative asupra patrimoniului si, nu in ultimul rând, contribuind la compromiterea scopului acțiunii.
Director,
Prof. Adina-Raluca MARGINE

Responsabil proiect,
Prof. Elena PREDA

sursa: facebook Fundația Culturală Ion Creangă

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate