Ședința CL comuna Țibucani

1

După 2 luni în care ședințele ordinare din Primăria Țibucani nu au mai avut loc, Consiliul Local al comunei a fost convocat pe data de 19 august, într-o sală a Școlii Nr. 2 din localitate, care s-a ținut în lipsa primarului Ioan Sârbu. Pe ordinea de zi au fost trecute un număr de 7 proiecte. Pe motivul că ședința a fost convocată de pe o zi pe alta, așa cum se obișnuiește de altfel în comuna Țibucani, consilierul Valentin Manole a mai propus un proiect cu privire la interzicerea folosirii Camerei Agricole și a grajdurilor de pe teritoriul comunei Țibucani de către firma Prospecțiuni. De asemenea, consilierul Manole a atras atenția aupra lipsei unui regulament de funcționare a Consiliului Local.

În cadrul ședinței CL au fost prezenți și câțiva locuitori ai comunei care au reclamat că apa a devenit tulbure și roșiatică după ce s-au efectuat prospecțiuni. Pentru a fi verificată calitatea apei, oamenii au mers cu mostre la Piatra Neamț pentru a fi analizate într-un laborator de specialitate.

În finalul ședinței discuțiile între consilieri și cetățenii prezenți s-au aprins astfel încât au ajuns să vorbească toți în același timp. Prezența firmei Prospecțiuni în comună fără acordul Consiliului Local a acutizat problemele deja existente și a mobilizat consilierii de a semna o plângere penală împotriva primarului Ioan Sârbu pentru abuz în serviciu.

1 Comentariu
  1. leo spune

    Doamne!!! cat cretinism si indobitocire mai poate exista pe fata pamantului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate