Târgu Neamț: Există și polițiști locali care merită respect și apreciere. Astăzi e ziua lor

2

21 mai este Ziua Poliției Locale, declarată prin Legea nr. 138/2015 privind completarea Legii poliţiei locale nr. 155/2010. Polițiștii locali sunt astfel sărbătoriți în zi de mare însemnătate pentru creștini- ziua în care îi prăzuim pe Sfinții Împărați Constantin și Elena.

La Târgu Neamț, serviciul a fost înființat în anul 2004, iar în prezent este condus de Florin Tofan. Deseori, Poliția Locală se confruntă cu neclarități legislative și critici din partea anumitor cetățeni, nemulțumiți mai ales atunci când sunt sancționați.

Din nefericire, nori negri s-au abătut peste acest serviciu în ultima vreme. În anul 2017, un agent a fost condamnat de instanțele judecătorești după ce a luat mită 100 de lei. (click AICI Pentru detalii)

Recent, un alt polițist local a fost depistat cu o alcoolemie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat în timp ce se afla la volanul mașinii de serviciu. Tovarăș de pahar i-ar fi fost chiar agentul din dreapta. (click AICI pentru detalii)

Astfel de cazuri nu fac altceva decât să spulbere șansele serviciului Poliția Locală de a fi considerat un partener de încredere pentru cetățeni.

Există însă și lucrători din cadrul Poliției Locale Târgu Neamț care își îndeplinesc sarcinile cu brio și, nu de puține ori, au făcut mai multe decât scria în fișa postului, pentru a veni în sprijinul târgoveților.

Acelor polițiști locali, în frunte cu Florin Tofan, redacția ZiarTârgu Neamț.RO le transmite mulțumiri și felicitări pentru încercările de a menține ordinea publică, siguranța bunurilor și a integrității localnicilor, pentru întreaga activitate pe care o desfășoară în scopul asigurării eficienței serviciului întreprins.

Să vă îmbunătățiți din ce în ce mai mult relația cu cetățeanul, să scăpați de leprele care fac de râs Poliția Locală și să veniți de fiecare dată când este nevoie în sprijinul comunității locale! La mulți ani!

2 Comentarii
  1. razvan dediu spune

    foarte bine . dar unde mama dracului umbla ca nu vede nici dracu prin oras?deci pe cine sa respectam?

    1. Anonim spune

      Hai să nu o luăm așa. Pune-te în locul lor.. să vedem dacă m’neata ai sta ca ei? Ce zici oare? De gură suntem toți buni… dar practica ne omoară..

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate