Târgu Neamţ: „Fii înger de Crăciun” pentru şase suflete demne

2

Locuitorii orașului Târgu Neamț și nu numai au oportunitatea să demonstreze că a fi mai bun, mai darnic în preajma sărbătorilor nu e doar… un clișeu.  

Campania caritabilă „Fii înger de Crăciun”, demarată de Asociația “Ansamblul Ozana”, în parteneriat cu Primăria și Direcția de Asistență Socială a orașului Târgu Neamț continuă cu cazul familiei Dăscălița- Boboc.

Cei șase membri ai familiei locuiesc undeva pe Mărășești, într-o casă socială, închiriată de la Primărie. Stau în două camere, n-au condiții extraordinare, însă puținele lucruri pe care le au sunt curate, îngrijite.

Bunicul Vasile e stâlpul familiei şi împarte orice bucăţică de pâine cu cei trei copii și cei doi nepoți. Una dintre fetele lui, Ionela are 23 de ani și este încadrată în grad accentuat de handicap nerevizuibil. Și-ar dori să fie sănătoasă, ca să poată munci, dar soarta, sau Dumnezeu… i-a alocat un alt traseu de viață.

Asemenea multor tineri, fratele ei, Sebastian nu are un loc de muncă stabil. Lucrează ocazional, pentru a completa pe cât posibil veniturile lunare ale familiei, insuficiente pentru un trai decent. În timp ce mulți tineri abandonează școala, ce am apreciat la dânsul e că, deși are 25 de ani, a realizat că educația e prioritară. Astfel, și-a reluat studiile, acum fiind elev în clasa a IX-a. Tatăl lui e mândru și speră că Sebastian va reuși în viață.

Larisa e cea mai mare fiică a lui Vasile. Are 29 de ani și doi copii minunați, pe care îi crește în absența tatălui lor. Alexandro (9 ani) şi Narcisa (5 ani) sunt bucuria casei și lumina ochilor bunicului Vasile. Merg la şcoală, fiindcă sunt conştienţi că educaţia îi va ajuta să îşi depăşească condiţia socială. Asta le spune în fiecare zi mama, bunicul, unchiul și mătușa cu care locuiesc.

Cele șase suflete trăiesc din ajutorul social al bunicului, pensia de handicap a Ionelei şi alocaţiile celor doi minori. Banii sunt puțini, dar își achită toate dările la timp și se gospodăresc cum pot mai bine. De la o lună la alta, nu le rămâne niciun leuț în plus pentru hăinuțe noi, ca să nu mai vorbim de reabilitarea locuinței.

Orice ajutor le-ar fi benefic. Pentru acești oameni simpli și demni, “îngerul de Crăciun” ar putea aduce un zâmbet prin îmbrăcăminte sau încălțăminte, dulciuri și produse alimentare. De mare folos le-ar fi un frigider, o mașină de spălat și un birou (în prezent, copiii își scriu temele pe scaune sau pe pat).

Bunicul Vasile n-are pretenții: „Nu îmi doresc nimic altceva decât să-i văd pe copii bucuroși. Uneori, mi-e imposibil, dar nu mă las. Le mulțumesc anticipat tuturor celor care ne vor ajuta!”.

Cu credință în Dumnezeu, cei șase membri ai familiei Dăscălița- Boboc din Târgu Neamț își duc traiul anevoios, dar sunt demni. Uimesc prin simplitate și, cât timp flacăra candelei de lângă icoana Maicii Domnului este aprinsă, pentru ei mai există o speranță.

E una dintre familiile care merită sprijinul comunității. Împreună, putem schimba atmosfera sărbătorilor de iarnă în casa lor. Orice lucru care nu vă mai folosește, dar este în stare bună, îl puteți dona pentru dânşii, în prag de Crăciun.

Centrul de colectare se află  la Primăria Târgu Neamț (intrarea din spate).  Puteți dona alimente/dulciuri, haine, încălțăminte, mobilier, aparate electrocasnice, cărți de povești și de literatură pentru copii, rechizite, produse de igienă, jucării și jocuri etc. Pentru alte detalii, o puteţi contacta pe coordonatoarea activității din cadrul Primăriei, Ioana Ignat – 0741431418.

În situația în care doriți să faceți donații în bani, o puteți face în contul RO83BTRLRONCRT0256041303, deschis în RON, la Banca Transilvania.

În săptămâna 18 – 24 decembrie, organizatorii acestei campanii caritabile urmează să distribuie cadourile oferite de dumneavoastră în funcție de nevoile familiei în cauză.

Nu ar trebui să existe copil care să nu primească un cadou de Crăciun, cum nu ar trebui să existe oameni care să nu simtă spiritul acestei sărbători. Dăruiește speranță, “Fii Înger de Crăciun”!

Citește și: Târgu Neamț: Pitzi, căprioara care refuză să plece de lângă soții Mănescu

2 Comentarii
  1. Marcu bogdan spune

    Lasatimi un nr de tele. Al familie va rog saubstrada k eu nu sunt acasa si vin p 19

    1. Andreea Trăsnea spune

      În articol găsiți numărul de telefon al coordonatoarei campaniei umanitare. Sunați, dânsa vă poate spune cum să luați legătura direct cu familia Dăscălița- Boboc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate